Bundesliga: Dortmund - Leverkusen, vineri, 21:30, DGS 1
La Liga: Rayo - Celta Vigo, vineri, 22:00, DGS 2
Mutarea până în vară a atacantului îi costă pe turci 400.000 de euro: 100.000 de euro va încasa Universitatea Craiova și 300.000 fotbalistul, care va avea un salariu lunar de 50.000 de euro în următoarea jumătate de an.
În cursul zilei de joi, 9 ianuarie, Andrei Ivan a plecat spre Turcia pentru a începe pregătirea alături de noua sa formația.
Chiar de pe aeroport, atacantul de 27 de ani a vorbit despre noua sa experiență și este sigur că a făcut un pas în față în carieră. Mai mult, Ivan a dezvăluit că va rămâne la Adanaspor doar pentru cea de-a doua parte a sezonului actual.
”În primul rând m-am sfătuit cu familia, cu impresarul meu şi am luat această decizie împreună cu ei.
Sigur o să fie mai bine pentru mine, o să joc şi o să fiu doar 6 luni, n-o să fiu mai mult. O să fie foarte bine, mai bine ca la Craiova, dar nu contează financiar, îmi doream doar să joc.
(n.r. Mulţi spun că e un pas înapoi) Eu cred că pentru mine o să fie un pas înainte, că o să am meciuri în picioare. Nu există nimic (n.r.nicio opțiune de cumpărare), doar împrumut şi atât. Vor fi doar 5 luni sau 6 luni”, a spus Andrei Ivan.
La scurt timp după anunțul oficial, presa din Turcia a vorbit despre transferul realizat de Adanaspor.
Cei de la Ilkhaber văd cu ochi buni venirea românului la Adanaspor și l-au numit un ”atacant experimentat”.
”Andrei Ivan, care a jucat ultima dată pentru U Craiova din România, se pregătește să-și continue cariera în Turcia. Venirea experimentatului atacant la Adanaspor este considerată ca un transfer care va aduce o contribuție importantă în linia ofensivă a echipei”, au notat turcii.