Bundesliga: Dortmund - Leverkusen, vineri, 21:30, DGS 1
La Liga: Rayo - Celta Vigo, vineri, 22:00, DGS 2
După Dinamo București și Dinamo Kiev, de fostul jucător de la FCSB s-a interesat și Qarabag, campioana din Azerbaijan. Gruparea sibiană, însă, i-a stabilit un preț de 1,5 milioane de euro, sumă care i-a speriat pe ”Câini”. Cei din ”Ștefan cel Mare”, prin vocea lui Andrei Nicolescu, au anunțat că nu pot plăti atât pentru Ianis Stoica.
Prezent în platoul emisiunii Digi Sport Special, Narcis Răducan e convins că nicio echipă din SuperLigă nu va achita 1.5000.000 de euro pentru internaționalul U21 și singura variantă este o mutare în alt campionat: ”E clar că în România e închis acest transfer, el trebuie să meargă în străinătate”, a spus Răducan.
”Ianis e un jucător care traversează o perioadă foarte bună, s-a călit, a trecut pe la mai multe echipe, a căpătat mai multă experiență. El e un copil cuminte, modest, care știe ce vrea. Marja lui de creștere e una mare. Există interes foarte mare pentru Ianis Stoica.
Momentan, ofertele sunt la stadiul de discuții. Când vom avea oferte concrete, vom putea răspunde. Cota lui e direct proporțională cu valoarea pe care o arată meci de meci. E un jucător destul de scump, sunt puține echipe din România care și l-ar putea permite.
Prețul lui e unul destul de mare, cred că cel mai bine ar fi ca Ianis să facă pasul la o echipă din străinătate. Acela e prețul (n.r.- 1,5 milioane de euro). Cine plătește, dacă se înțelege cu jucătorul, îl poate transfera”, a declarat Daniel Niculae, președintele lui Hermannstadt, pentru pagina de Facebook a clubului.
Stoica este unul dintre jucătorii care l-au făcut pe Gigi Becali să viseze la multe milioane în trecutul recent. Patronul FCSB i-a stabilit clauza de reziliere la 500 de milioane de euro și spera că-l va trimite într-un campionat important, însă a ajuns să-l cedeze gratis la Hermannstadt.