Momentul în care Bruno Fernandes a cedat nervos și a plâns în biroul președintelui

Momentul în care Bruno Fernandes a cedat nervos și a plâns în biroul președintelui
📅 2024-12-24

Mijlocașul este unul dintre oamenii de bază în echipa „Diavolilor” și s-a remarcat în special în perioada lui Erik ten Hag, cu care a avut o relație foarte bună. Mai mult, jucătorul și-a asumat răspunderea pentru concedierea tehnicianului olandez.

Bruno Fernandes a plâns în biroul președintelui de la Sporting, când transferul la Tottenham a picat

Fernandes a fost aproape de un transfer la Tottenham, în vara anului 2019. Deși Spurs a ajuns la un acord cu Sporting, clubul la care juca în acel moment Fernandes, în ceea ce privește suma pe care trebuia să o plătească, transferul nu s-a materializat.

Potrivit Goal, mijlocașul ar fi plâns în biroul președintelui când și-a dat seama că transferul în Anglia nu va avea loc.

În vara anterioară, apăruseră câteva zvonuri despre cluburi din Premier League care sunt interesate de mine, dar singurul lucru care a fost concret a fost Tottenham. Mi se pare ciudat acum, dar la acea vreme eram entuziasmat. Unul dintre obiectivele mele de viață era să joc în Premier League”, a declarat Fernandes, potrivit sursei citate.

În acel moment, fotbalistul și-a dorit foarte mult să joace în Premier League, însă Fernandes a rămas în Portugalia, de unde șase luni mai târziu a plecat la Manchester United.

Transferul pe Old Trafford a costat-o pe United 65 de milioane de euro.

Rămâne de văzut cum se va adapta Fernandes la stilul de joc propus de Ruben Amorim, actualul antrenor al celor de la United.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri digi sport

Gigi Becali: "O să începem negocierile!"

FCSB a câștigat ultimul său meci din acest an, dar și din SuperLiga, 2-0 pe terenul celor de la Poli Iași.

Lukas Zima, primele declarații după ce a semnat cu FCSB. Ce i-a spus Mihai Stoica

Lukas Zima, primele declarații după ce a semnat cu FCSB. Ce i-a spus Mihai Stoica

Momentul în care Bruno Fernandes a cedat nervos și a plâns în biroul președintelui

Momentul în care Bruno Fernandes a cedat nervos și a plâns în biroul președintelui

Fotbalistul de 70.000.000 de euro care ar alege Real Madrid în fața Barcelonei

Fotbalistul de 70.000.000 de euro care ar alege Real Madrid în fața Barcelonei

Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat

Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat

Marius Lăcătuș: ”Este surpriza acestui sezon”

Marius Lăcătuș: ”Este surpriza acestui sezon”

Dennis Man și Valentin Mihăilă, ”puși la zid” în Italia: ”Să-și revizuiască atitudinea”

Dennis Man și Valentin Mihăilă, ”puși la zid” în Italia: ”Să-și revizuiască atitudinea”

"Nolan spune că nu te place, crede că nu ești 'The GOAT'. El crede că Messi e mai bun!" Ronaldo a reacționat imediat

"Nolan spune că nu te place, crede că nu ești 'The GOAT'. El crede că Messi e mai bun!" Ronaldo a reacționat imediat

A plecat în vară, dar ar face orice să revină la Barcelona

A plecat în vară, dar ar face orice să revină la Barcelona

Dorit de Genoa, Ianis Hagi n-a stat prea mult pe gânduri. Scoțienii au făcut anunțul

Ianis Hagi (26 de ani) a jucat 84 de minute în meciul Rangers - Dundee FC, scor 1-0, din etapa cu numărul 18 în Scoția.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.