Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Golurile „Tunarilor” au fost marcate de Gabriel Jesus (minutele 6 și 14), Kai Havertz (minutul 38), Gabriel Martinelli (minutul 60) și Declan Rice (minutul 84). De cealaltă parte, gazdele au punctat prin Ismaila Sarr în minutul 26.
Totuși, victoria a fost umbrită de accidentarea lui Bukayo Saka. Atacantul englez, în vârstă de 23 de ani, a fost înlocuit în minutul 24 cu Leonardo Trossard, după ce s-a prăbușit pe teren și a acuzat dureri. Saka a părăsit stadionul în cârje, iar situația sa îngrijorează staff-ul tehnic al echipei.
Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal, a comentat starea jucătorului și este evident că s-a speriat când a aflat că nu se va baza multă vreme de acum încolo pe unul dintre cei mai importanți jucători de la echipă.
„Nu arată bine. Va lipsi multe săptămâni”, a declarat tehnicianul, potrivit BBC.com.
Până la accidentare, Saka a reușit să marcheze 9 goluri și a oferit 13 pase decisive în 24 de meciuri disputate în toate competițiile.
Saka a suferit o leziune profundă la gambă şi ar putea lipsi o perioadă mai lungă, oricum o absență de ordinul săptămânilor.
În privinţa lui Sterling, accidentat le genunchi, Arteta a arătat că şi acesta va fi absent o perioadă îndelungată de timp. Sterling, 30 de ani (82 de selecţii), împrumutat în acest sezon de la Chelsea, nu a reuşit să se impună ca titular până acum la Arsenal.