A fost ultimul meci România - Kosovo? Oficialul FRF dezvăluie o ipoteză neașteptată. ”Ced că vor face cerere”

A fost ultimul meci România - Kosovo? Oficialul FRF dezvăluie o ipoteză neașteptată. ”Ced că vor face cerere”
📅 2024-11-18

Partida a fost abandonată, în minutul 90+5, când scorul era 0-0, după ce kosovarii au decis să plece la vestiare, fără acordul arbitrului Morten Krogh (36 de ani), deranjați de anumite scandări din tribune.

Aurel Țicleanu, oficial FRF. ”Va fi făcută chiar de către cei din Kosovo: 'Pe viitor, nu ne mai puneți să jucăm cu România!'”

Galerie Foto

Aurel Țicleanu, vicepreședintele Comisiei Tehnice, din cadrul Federației Române de Fotbal, crede că omologii federației din Kosovo le vor cere de la UEFA să nu mai programeze pe viitor partide între cele două reprezentative.

”Cred că de-acum înainte nu vom mai pica în nicio grupă cu ei la tragerile la sorți. Din punctul meu de vedere, ar fi mai bine să nu mai jucăm cu Kosovo.

Noi nu avem nicio problemă cu ei. Am fost acolo, am jucat, nu s-a întâmplat nimic. Au venit la noi și de două ori au ieșit de pe teren. La primul meci au fost niște bannere, acum nu. Oricum, tu ai venit să joci sau să citești ce apare prin tribune?

Fiind o problemă politică delicată, fiecare profită la maximum de conjuncturile respective.

Cei de la UEFA vor asculta toate părțile implicate, iar această cerere cred că va fi făcută chiar de către cei din Kosovo: 'Pe viitor, nu ne mai puneți să jucăm cu România!'.

Și care-i problema? Le-am luat 4 puncte din 6, și acum, și în preliminariile pentru Euro 2024. Vom găsi pe cineva de la care să luăm 6/6 (n.r. - râde)”, a declarat Țicleanu, conform gsp.ro.

UEFA va comunica în timp util decizia după România - Kosovo

Galerie Foto

Arbitrul Morten Krogh a fluierat finalul meciului și, cel mai probabil, sunt șanse mari ca ”Tricolorii” să câștige cu 3-0 la ”masa verde”.

Cei de la UEFA au reacționat în miez de noapte și au transmis primul mesaj după incidentele de la București.

”Meciul din Nations League dintre România și Kosovo a fost abandonat. UEFA va comunica informații suplimentare în timp util”, au notat cei de la UEFA.

Kosovarii au vrut să revină de la vestiare, la un moment dat, dar s-au răzgândit. Cred că pot câștiga ei meciul la ”masa verde”

Kosovarii au vrut să revină de la vestiare, la un moment dat, pentru a termina meciul pe teren, dar un lucru i-a făcut să se răzgândească.

Cei de la UEFA au ținut legătura prin telefon cu kosovarii, însă nu i-au putut convinge să termine meciul pe teren.

Rămâne totuși de văzut ce decizie va lua UEFA în privința acestui meci.

Clasamentul Grupei C2 din Liga Națiunilor

Clasamentul Grupei C2 din Liga Națiunilor / Foto: Flashscore

VIDEO Rezumat România - Kosovo 0-0 (abandonat)

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri digi sport

A fost ultimul meci România - Kosovo? Oficialul FRF dezvăluie o ipoteză neașteptată. ”Ced că vor face cerere”

A fost ultimul meci România - Kosovo? Oficialul FRF dezvăluie o ipoteză neașteptată. ”Ced că vor face cerere”

Dorinel Munteanu nu mai acceptă eșecuri la Oțelul: mesajul transmis înaintea meciului cu Farul

Dorinel Munteanu nu mai acceptă eșecuri la Oțelul: mesajul transmis înaintea meciului cu Farul

Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, ieșit accidentat de pe teren la pauză în România - Kosovo

Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, ieșit accidentat de pe teren la pauză în România - Kosovo

Mama unui fotbalist din Moldova a murit chiar când acesta era pe teren! Reacția selecționerului

Mama unui fotbalist din Moldova a murit chiar când acesta era pe teren! Reacția selecționerului

Sârbii au reacționat ferm, după ce UEFA i-a spus ”NU” României în urma meciului cu Kosovo: ”Nici n-a stat pe gânduri”

Sârbii au reacționat ferm, după ce UEFA i-a spus ”NU” României în urma meciului cu Kosovo: ”Nici n-a stat pe gânduri”

România - Cipru, LIVE TEXT, 21:45. ”Tricolorii”, în fața promovării în Liga B a Națiunilor

România - Cipru, LIVE TEXT, 21:45. ”Tricolorii”, în fața promovării în Liga B a Națiunilor

Ianis Hagi, OUT de la Rangers?

Ianis Hagi, OUT de la Rangers?

Mazilu a vorbit cu Hagi, dar e categoric în privința revenirii în Liga 1! Ce spune despre întoarcerea în România

Mazilu a vorbit cu Hagi, dar e categoric în privința revenirii în Liga 1! Ce spune despre întoarcerea în România

Plecare în plin sezon de la CSM București

Plecare în plin sezon de la CSM București

Diferență importantă! Ce e mai bine: să ajungi în barajul pentru CM 2026 din Liga Națiunilor sau de pe locul 2 în preliminarii?

Diferență importantă! Ce e mai bine: să ajungi în barajul pentru CM 2026 din Liga Națiunilor sau de pe locul 2 în preliminarii?

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.