Supercupa Spaniei: Real Madrid - Mallorca, joi, 21:00, DGS 1
Scoția Premiership: Dundee - Rangers, joi, 22:00, DGS 2
Acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a transmis un mesaj ferm prin intermediul site-ului oficial al Rapidului. Angelescu asigură că Boupendza este cu banii la zi și că nu există din nicio direcție dorința ca părțile să se despartă.
"Boupendza este jucătorul Rapidului, iar Rapidul nu este interesat sa renunțe la el. Noi l-am dorit și îl dorim în continuare, și știu că nici el nu se gandește să plece de la echipă.
Nu știu de unde au aparut informații legate de anumite oferte, pentru că acestea nu există. Agentul său chiar ne-a sunat sa infirme orice negociere sau dorință de plecare. Chiar a vrut să sublinieze că jucătorul este foarte bine la Rapid.
Da, a avut o problemă medicală și nu s-a putut antrena alături de colegii săi, dar atat. Aaron Boupendza, la fel ca întreg lotul echipei noastre, este cu salariile la zi și nu s-ar pune problema ca unul dintre jucătorii noștri să se plângă de restanțe financiare.
Știu că pentru presă subiectele despre FC Rapid sunt aparte, însă faptul că un jucator nu s-a putut antrena a fost clar exagerat și transformat în ceva ce nu are nicio legatură cu realitatea", a spus Angelescu pentru fcrapid.ro.
Boupendza a marcat 5 goluri în 11 jocuri disputate în tricoul Rapidului.