Cupa Spaniei: Deportivo Minera - Real Madrid, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Wolves - Nottingham Forest, luni, 22:00, DGS 1
Fundașul dreapta crescut de Real Madrid tocmai și-a reziliat contractul cu Gimnastic, formație din a treia divizie spaniolă, și se află în negocieri avansate cu CFR Cluj.
Potrivit gsp.ro, Alexandru Țîrlea chiar urmează să semneze cu CFR Cluj.
Fostul internațional român de juniori este așteptat zilele viitoare în cantonamentul CFR-ului, care este chiar în Spania, la Oliva Nova, destinație favorită a lui Dan Petrescu pentru pregătirea din ianuarie.
Alexandru Țîrlea a trecut pe la toate grupele de juniori de la Real Madrid și a jucat inclusiv pentru echipa a doua, de seniori, a campioanei Europei.
Despărțirea s-a produs în 2020, când Alexandru Țîrliea a ajuns la Deportivo Alaves, cu care s-a aflat sub contract până în vara lui 2022, când a ajuns la Gimnastic, de care tocmai s-a despărțit.
În prima parte a acestui sezon, Alexandru Țîrliea a bifat nouă apariții pentru Gimnastic, șapte în campionatul ligii a treia și două în Cupa Spaniei.
CFR Cluj caută un fundaș dreapta pentru a suplini despărțirea de Vasile Mogoș, căruia i-a fost reziliat contractul din cauza unor derapaje.
Fundașul prezent cu naționala României la EURO ar urma să ajungă la Dinamo.