Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
”Neamțul” a decis să plece de la formația din Galați din cauza dificultăților financiare prin care trece clubul în acest moment.
Sponsorul principal nu a virat banii promiși la începutul sezonului, iar Oțelul se confruntă cu datorii în acest moment atât față de jucători, cât și de celelalte persoane din cadrul clubului.
Ovidiu Burcă a mai activat la Oțelul, dar ca director sportiv, în sezonul 2014 - 2015, și într-o intervenție în direct în emisiunea Fotbal Club a dat de înțeles că problemele financiare se vor rezolva în scurt timp.
”E un proiect pe care Dorinel l-a început când era în liga 3, de fapt suporterii l-au început. E un proiect la care merg cu toată inima. E un impas, dar împreună cu cei din conducere putem să rezolvăm, dar și împreună cu jucătorii.
Știu care este situația. În scurt timp se vor găsi soluții să nu se ajungă la plecarea jucătorilor. Mă bazez pe încrederea pe care mi-au dat-o cei din conducere. În următoarele zile se va debloca situația.
Am văzut și eu că situația fost pictată într-un tablou cu nunațe de gri. Pe mine nu mă sperie asta. Cred că pe ce a construit Dorinel se poate cinstrui în continuare.”, a spus Ovidiu Burcă.
Dorinel Munteanu o lasă pe Oțelul pe locul 11 în SuperLigă, cu 24 de puncte acumulate în 21 de etape. Distanța față de primul loc de baraj e de doar două puncte, dar până la prima poziție care duce direct în Liga 2 sunt șase lungimi.
Ovidiu Burcă va începe imediat munca la Oțelul, echipă care are reunirea pe 4 ianuarie. Antrenorul a mai activat în acest sezon în Liga 2, la FC Voluntari, unde a stat, însă, doar o lună, în decembrie.
Clasamentul SuperLigii / Foto: Digi Sport