Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
După etapa a 15-a din SuperLiga, ”Câinii Roșii” ocupă poziția secundă a ierarhiei, cu 24 de puncte, la 6 lungimi în spatele liderului Universitatea Cluj (30 de puncte).
Rezultatele foarte bune reușite de croatul Zeljko Kopic (47 de ani) la formația din Ștefan cel Mare în actuala stagiune nu au fost trecute neobservate de suporterii lui Dinamo, care au avut un mesaj special pentru tehnicianul dalmat.
”Avem încredere în Kopic! Dinamo a avut parte de multe surprize sezonul ăsta, cele mai multe dintre ele plăcute. Acum un an, a revedea Dinamo pe locul 2 părea ceva de domeniul fantasticului într-un viitor mult îndepărtat. În schimb, realitatea lucrurilor arată că Dinamo este pe mâini bune și, surprinzător, siguranța vine tocmai de la cel care nu ne dădea vreo urmă de speranță anul trecut, aceasta fiind poate cea mai plăcută surpriză a sezonului.
Kopic ne-a arătat că știe să creeze un spirit și știe cum să iei o echipă dezorientată și să o faci să redevină ceea ce îi este predestinat să fie. A făcut toate astea cu un lot care seamănă izbitor cu cel care ne făcea din nou să tremurăm pentru rămânerea în Liga 1, ba chiar le-a redat pofta de joc unora pentru care cuvintele de laudă au fost extrem de limitate în trecut.
Puțină lume a avut încredere în Kopic, dar el a avut și a dovedit faptul că a fost omul potrivit pentru a-i reda lui Dinamo strălucirea. Dacă i se pun la dispoziție ustensilele de care are nevoie și dacă se fac transferurile pe care le cere, Kopic poate face din Dinamo o echipă cu pretenții la primele locuri, nu trebuie decât să fie ascultat.
Dinamo, prin Kopic, poate mai mult, iar noi nu trebuie decât să îi fim alături din tribune prin cântece, iar din birouri prin transferuri. Avem șansa de a reclădi acel Dinamo strălucitor și de a fi, din nou, acea echipă de care să se teamă o țară întreagă.
Ne redresăm după eșecuri, sunt răni care încă ne dor, dar ne vindecăm și mergem mai departe. Noi îl vom susține pe Kopic și rugăm și conducerea să facă la fel, căci a dovedit că are cunoștințele necesare pentru a redresa clubul nostru iubit”, au scris suporterii dinamoviști din PCH pe rețelele sociale.
Zeljko Kopic a preluat banca tehnică a lui Dinamo la începutul lunii decembrie 2023. De atunci, dalmatul, în 41 de partide la gruparea din Ștefan cel Mare, a obținut 16 victorii, 13 remize și 12 înfrângeri.