Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Disputa din Copou a început foarte intens, iar arbitrul Rareș Vidican nu a acordat nimic, la două contacte între jucătorii celor două formații, în decurs de doar două minute.
Imediat după finalul partidei, Marius Avram, fost arbitru FIFA, a comentat cele două faze, din minutele 12, respectiv 14, în platoul emisiunii Digi Sport Special.
La prima fază, respectiv din minutul 12, când a fost contactul dintre Vali Crețu și Gheorghiță, fostul central a spus Vidican a analizat doar prima intervenție a fundașului celor de la FCSB.
Imediat după, când jucătorului ieșenilor i-au fost prinse picioarele, Marius Avram a fost de părere că trebuia acordată lovitură liberă, faultul fiind unul evident.
O altă fază controversată a fost în minutul 14, la duelul dintre Atanaskoski și Șut, unde la fel ca la momentul menționat anterior, centralul partidei nu a acordat nimic.
Marius Avram a spus că faultul a fost unul clar, chiar de cartonaș galben, după ce adversarul l-a călcat pe mijlocașul defensiv al celor de la FCSB.
"Ar trebui să analizeze unele faze din acest meci, mai sunt și altele. Trebuie să vadă ce i-a scăpat și poate, pe viitor, să fie mai atent la astfel de intrări", a completat Avram, în platoul Digi Sport, despre Rareș Vidican.