Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Clinton N'Jie (27) a marcat unicul gol al partidei din Giulești. Deși a jucat în superioritate numerică, după eliminarea lui Selimovic (58), Rapid a suferit pe final, iar Hermannstadt a fost aproape de egalare.
În urma acestui succes, Rapid a încheiat turul sezonului regulat pe locul 7, cu 20 de puncte, la o lungime în urma FCSB-ului, ocupanta poziției a șasea, ultima care asigură participarea în play-off. Hermannstadt a ajuns la 5 înfrângeri consecutive în campionat și se află pe penultimul loc, cu 13 puncte.
”În timpul meciului ești afectat, dar ținând cont că jucătorii de la Hermannstadt joacă de mai mult timp împreună, ei au jucat cu o zi înainte în Cupă și n-au folosit titularii... Noi am jucat cu titularii la Botoșani, am venit la 4 dimineașa, n-am avut prospețime, n-am putut să mergem peste ei.
Sunt puțin dezamăgit, nu ne-am creat multe ocazii, au avut și ei câteva situații de a marca, dar într-un final, o echipă mare, noi nu suntem, câștigă și când joacă prost. Noi n-am făcut un meci bun și v-am spus care au fost cauzele. La Botoșani a fost un teren foarte greu, am jucat cu primii 11, Cupa e un obiectiv pentru noi.
Contează cele 3 puncte și că am ajuns la 20. Dacă vom recupera în retur, dacă reușim să facem 22-23 de puncte, cu siguranță vom fi în play-off. Îmi pare rău de un singur meci, cel de la Botoșani, pe care l-am pierdut. Dacă aveam 23 de puncte, eram unde trebuia să fim. Suntem la o victorie de echipele de pe locurile 3-4.
Cel mai îmbucurător lucru e că de 4 meciuri noi nu primim gol. Am ajuns să avem +3 golaveraj și sunt convins că va mai crește. Clinton a luat 3 puncte astăzi, cu golul lui. Sub nicio formă. Nu mă interesează (n.r.- dacă se gândește la titlu). Eu am un titlu ca jucător, dar Rapidul nu e pregătită să fie campioană, în momentul de față. Nu arătam ca niște campioni. Sunt alte echipe.
Obiectivul meu intermediar e să ajung în play-off. Acolo începe alt campionat. Eu vreau să fac mai mult decât au făcut antrenorii dinaintea mea la Rapid. În momentul de față, dacă vom face mai mult decât am făcut anii trecuți, cu siguranță anul viitor ne vom bate la campionat. Am plecat cu handicap mare de tot, nu mai vorbesc. Am pierdut și eu niște puncte până mi-am dat seama ce sistem trebuie să folosesc.
A fost un antrenor înaintea mea care din 6 meciuri a făcut doar 5 puncte. Din 18 doar 5, ok recuperezi, dar e greu. Eu nu pot să promit așa ceva (n.r.- titlul) și n-o să promit niciodată. Eu promit că Rapid va fi în play-off și că ieșim din grupe (n.r.- în Cupă). Mai departe vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Șumudică.