CFR Cluj a făcut al 6-lea transfer al iernii. Dan Petrescu primește întăriri la mijlocul terenului

CFR Cluj a făcut al 6-lea transfer al iernii. Dan Petrescu primește întăriri la mijlocul terenului
📅 2025-02-04

CFR Cluj l-a împrumutat pe Moustapha Name de la Pafos

Clubul CFR Cluj a anunțat marți (4 februarie) că l-a împrumutat pe portarul Alexandru Borbei (21 de ani) de la Lecce până la sfârșitul sezonului.

La numai câteva ore distanța, clubul din Gruia a transmis că a reușit să-l transfere și pe Moustapha Name (29 de ani).

Mijlocașul din Senegal va evolua pentru CFR Cluj până la finalul sezonului. Moustapha Name a fost pe teren în meciul câștigat de Pafos, scor 3-0, împotriva celor de la CFR Cluj, din preliminariile pentru Europa Conference League.

"Cluburile CFR 1907 Cluj și Pafos FC au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului Moustapha Name până la finalul acestui sezon

Cu 229 de meciuri în carieră, Name vine în Gruia după două sezoane și jumătate petrecute la Pafos FC, echipă în tricoul căreia a bifat 93 de partide, 8 goluri și 3 pase decisive! Înainte să ajungă în Cipru, Moustapha a mai evoluat și la Paris FC și Pau FC.

Noul nostru mijlocaș are 6 prezențe la prima reprezentativă a Senegalului, participând, alături de naționala țării sale, la Campionatul Mondial din 2022, dar și la Cupa Africii pe Națiuni.

Îți urăm bun venit, Moustapha, și cât mai multe reușite alături de noi!", au anunțat ardelenii pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Clasamentul SuperLigii. CFR Cluj, pe locul 4

Clasamentul din Superligă, la finalul etapei cu numărul 24 / Foto: digisport.ro

VIDEO Rezumat FCSB - CFR Cluj, scor 1-1

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri digi sport

Eugen Neagoe nu s-a ferit s-o spună, după 0-2 cu FC Botoșani: ”Au făcut antrenament cu noi”

Eugen Neagoe nu s-a ferit s-o spună, după 0-2 cu FC Botoșani: ”Au făcut antrenament cu noi”

E gata: au bătut palma cu Alphonso Davies! Salariu și bonus la semnătură imense

E gata: au bătut palma cu Alphonso Davies! Salariu și bonus la semnătură imense

Irina Begu, OUT din primul tur! Înfrângere dureroasă în fața propriilor fani

Irina Begu, OUT din primul tur! Înfrângere dureroasă în fața propriilor fani

Când e așteptat Elvir Koljic la București pentru a semna cu FCSB

Când e așteptat Elvir Koljic la București pentru a semna cu FCSB

Ricardo Grigore, OUT

Ricardo Grigore, OUT

Lovitura primită de Real Madrid! Carlo Ancelotti: ”Out pentru 20 de zile”

Lovitura primită de Real Madrid! Carlo Ancelotti: ”Out pentru 20 de zile”

Andrei Gheorghiță a ales și urmează să semneze!

Andrei Gheorghiță a ales și urmează să semneze!

Rapid - Unirea Slobozia 1-1, DGS 1. Kait a egalat! Yusov a deschis scorul. Câte o bară pentru fiecare echipă

Rapid - Unirea Slobozia 1-1, DGS 1. Kait a egalat! Yusov a deschis scorul. Câte o bară pentru fiecare echipă

Meciul în care Florinel Coman debutează la Cagliari: italienii au făcut anunțul

Meciul în care Florinel Coman debutează la Cagliari: italienii au făcut anunțul

CFR Cluj a făcut al 6-lea transfer al iernii. Dan Petrescu primește întăriri la mijlocul terenului

CFR Cluj a făcut al 6-lea transfer al iernii. Dan Petrescu primește întăriri la mijlocul terenului

Good News

Only good and positive news.