Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Campioana României a condus cu 1-0 și a avut un om în plus aproximativ 45 de minute, însă nu a reușit să se impună. Mai mult, a terminat partida în 7 jucători de câmp. Gigi Becali a fost nemulțumit atât de rezultat, cât și de atitudinea unora dintre elevii lui Elias Charalambous.
Printre cei luați la țintă de patronul roș-albaștrilor s-a numărat și Daniel Bîrligea, atacantul în schimbul căruia Becali visează să încaseze 15 milioane de euro. Vârful nu a pus în pericol poarta adversă, chiar dacă a evoluat până în minutul 82, când a fost înlocuit cu Edjouma.
Gigi Becali a declarat că, din punctul său de vedere, Bîrligea nu a depus destul efort și e gata să ia o decizie importantă în acest context: să transfere un alt atacant, pentru a pune presiune pe nouarul FCSB-ului.
”N-avea realizări, n-ai văzut? Edjouma trebuia să dea două, cu capul din trei metri. Pe urmă a mai avut iar și a dat în blocaj. Am zis de Bîrligea că nu credeam că e atât de bun. Acum îi spun și lui, trebuie să aibă și el tot disperare. Trebuie să alerge mult, să fie mai concentrat.
Adică nu trebuie să joace din mare talent, cum sunt unii mari atacanți, vin la primire, pac-pac o deviază. O deviază, dar ăia au mare tehnică de o deviază unde trebuie, că sunt specialiști în gleznă. Au gleznă de gleznă. Băi, tu aleargă dacă vrei să fii mare! Păi, dacă n-are gleznă ce trebuie să facă?
Aleargă, aleargă, aleargă, aleargă... De-aia am zis că nu credeam că e așa bun. Aseară nu mi-a plăcut. Nicio realizare, nimic. Nicio realizare! Nu l-am mai văzut deloc când am jucat cu om în plus pe teren.
A avut o singură fază și atât. Dacă tu, atacant, n-ai o ocazie de gol? Bun, am ratat, dar nu te-ai întâlnit cu mingea. Să joace cu frică. La fotbal trebuie să îți fie frică. Bă, trebuie să pun presiune. El acuma știe că nu are niciun fel de problemă, numai el joacă fără probleme. Hai să îl vezi pe Bîrligea când vrea el”, a spus Gigi Becali, conform Fanatik.