Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Arsenal - Newcastle, marți, 22:00, DGS 1
În data de 15 decembrie, arabii și-au trimis reprezentanții în capitala Spaniei, acolo unde au discutat cu anturajul fotbalistului brazilian.
Conform The Athletic, Al-Ahli este echipa din Arabia Saudită care încearcă să-l convingă pe șeptarul ”Galacticilor” să semneze. După discuțiile din iarnă, vor mai urma și altele în perioada de mercato din vară, după cum informează jurnalistul Mario Cortegana, foarte apropiat de Real Madrid.
Brazilianul a ascultat propunerea saudiților, însă a considerat că nu este momentul potrivit pentru o plecare din Europa, în timp ce Real Madrid, care nu concepe să-și piardă starul, a rămas fermă pe poziții și a adus în discuție clauza de reziliere de un miliard de euro.
”Galacticii” vor să înceapă discuțiile pentru prelungirea contractului, însă cei din anturajul jucătorului vor să aștepte până în vară, atunci când vor avea mai multă putere de negociere. Rămâne de văzut cum va evolua situația jucătorului care a rămas cu un gust amar față de fotbalul din Europa după ce a ratat Balonul de Aur.
97 de goluri și 83 de pase decisive în 286 de meciuri sunt cifrele brazilianului de la Real Madrid, club care a plătit 45 de milioane de euro pentru a-l transfera de la Flamengo.