Scoția Premiership: Rangers - Celtic, joi, 17:00, DGS 1
Scoția Premiership: Dundee - Dundee United, joi, 19:30, DGS 1
Carlo Ancelotti a susținut o conferință de presă premergătoare partidei, iar, printre altele, antrenorul italian a anunțat revenirea lui David Alaba.
Fundașul austriac a suferit o accidentare gravă în luna decembrie a anului trecut, ruptură de ligamente încrucișate, iar de atunci nu și-a mai putut ajuta colegii, care au câștigat 5 trofee între timp: Champions League, La Liga, Supercupa Spaniei, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală.
”Don” Carlo a dezvăluit când ar putea avea loc revenirea pe teren a stoperului austriac.
”Alaba a început să se antreneze din nou cu noi. Totul este bine. Odată cu revenirea lui Alaba, avem posibilitatea să rotim mai mult jucătorii în apărare, este o poziție în care am suferit mai mult în acest sezon. Este foarte aproape. După 20 ianuarie ar trebui să fie gata de joc”, a afirmat antrenorul italian, conform AS.com.
Astfel, jucătorul adus liber de contract după despărțirea de Bayern Munchen ar putea prinde minute în partida cu RB Salzburg, din Champions League, programată pe 22 ianuarie, de la ora 22:00, pe Digi Sport.
Ultimul meci jucat de Alaba datează din 17 decembrie 2023, când Real Madrid a învins-o pe Villarreal, scor 4-1. Fundașul a părăsit terenul după 35 de minute.
De la momentul respectiv, austriacul a ratat nu mai puțin de 59 de meciuri ale ”Galacticilor”, la care se vor mai adăuga cel puțin 4 (Valencia, Deportiva Minera, Mallorca, Las Palmas).