SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
Golurile partidei au fost marcate de Kylian Mbappe (minutul 37), Rodrygo (minutul 53) și Vinicius Junior (minutul 84 - penalty).
Kylian Mbappe (25 de ani) a avut o prestație solidă în jocul desfășurat pe ”Lusail Stadium” și a fost printre cei mai buni jucători de pe teren.
Odată cu succesul obținut în Cupa Intercontinentală, ”Los Blancos” au ajuns deja la două trofee cucerite în acest sezon, după ce în debutul stagiunii au câștigat Supercupa Europei.
Mbappe a prins curaj și a transmis faptul că își dorește să câștige să câștige alături de madrileni și celelalte trofee puse în joc: Liga Campionilor, La Liga, Cupa Spaniei, Supercupa Spaniei şi Campionatul Mondial al Cluburilor.
”Cel mai important lucru este să câştigi titluri. Golurile te ajută să câştigi trofee, dar cel mai important lucru este întotdeauna echipa. Am câştigat un titlu foarte important. Dintre cele şapte, le-am câştigat doar pe primele două.
Am câştigat Supercupa Europei când ne-am întors din vacanţă, dar și celelalte trofee sunt de asemenea foarte importante. Trebuie să profităm la maximum de ceea ce avem în acest moment, cu aceste două titluri.
Trebuie să rămânem înfometaţi în acelaşi mod pentru a merge şi a le obţine și pe celelalte cinci”, a declarat Kylian Mbappe, potrivit El Chiringuito TV.
Ziua de 18 decembrie pare că îi priește de minune lui Kylian Mbappe. În urmă cu fix doi ani, pe 18 decembrie 2022, Franța se duela cu Argentina în finala Cupei Mondiale, partidă desfășurată pe ”Lusail Stadium”.
În duelul pierdut la loviturile de departajare în fața ”Pumelor”, starul lui Real Madrid a reușit un hat-trick pentru francezi, în minutele 80, 81 și 118.
Coincidența a făcut ca, tot pe 18 decembrie, dar de data asta în anul 2024, atacantul din Franța să se întoarcă pe ”Lusail Stadium”, în finala Cupei Intercontinentale dintre Real Madrid și Pachuca. Mbappe a punctat, la doi ani distanță de la hat-trick-ul reușit în fața lui Lionel Messi & Co., în minutul 37 contra mexicanilor și a contribuit la succesul ”Los Blancos”.