SuperLiga: Dinamo - U Cluj, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Unirea Slobozia, vineri, 17:00, DGS 1
Adrian Șut (dublă) și David Miculescu au adus victoria campioanei României, în timp ce pentru azeri au marcat Leandro Andrade și Joyskim Dawa (autogol).
La finalul partidei, Elias Charalambous s-a declarat mulțumit de rezultatul final și a ținut să-și elogieze elevii.
Întrebat despre următorul meci cu Manchester United, antrenorul celor de la FCSB a anunțat jucătorii săi vor da totul pentru a obține toate cele trei puncte.
”Cum am spus și înainte, știam că este un meci foarte greu. Știam că vom trece prin momente foarte dificile, nu e ușor să joci cu o asemenea echipă. Trebuie să avem și noroc, iar azi am simțit că am avut norocul de partea noastră. Am avut acele trei cornere, dar și adversarul a fost foarte periculos.
Sunt din nou mulțumit de jucătorii mei, dar și de suporterii care au venit. Astfel de momente sunt rare în viață. A fost mult prea ușor luat primul gol, dar a fost bine că am marcat repede. Cel mai important lucru a fost să egalăm înainte de pauză. Trei cornere, dar trei cornere care au venit după faze pregătite. Am atacat spațiile adversarilor.
Sunt foarte bucuros pentru Șut pentru că mereu își face treaba, Șut e un jucător-cheie pentru echipă.
Trebuie să ne concentrăm acum la meciul important din campionat și apoi putem visa. Vom da tot ce putem să câștigăm, dar nu știu dacă vom reuși. Sunt mândru de jucătorii mei”, a spus Elias Charalambous.
Citește și: Exclusiv Prima reacție a lui Gigi Becali, după Qarabag - FCSB 2-3: ”Ne-au făcut praf! Pentru prima dată în viața mea”