Scoția Premiership: Rangers - Celtic, joi, 17:00, DGS 1
Scoția Premiership: Dundee - Dundee United, joi, 19:30, DGS 1
Fotbalistul francez nu a reușit să-l impresioneze deloc pe Luis Enrique, motiv pentru care a fost folosit în doar 453 de minute în acest sezon, timp în care a marcat un gol.
Jurnalistul Fabrizio Romano a transmis că plecarea lui Kolo Muani din capitala Franței în perioada de mercato a iernii este aproape sigură, iar acum parizienii i-au setat prețul.
Potrivit spaniolilor de la AS, PSG vrea să obțină 60 de milioane de euro în schimbul fotbalistului francez, care are un salariu brut de 12 milioane de euro în Hexagon.
Arsenal este una dintre echipele interesate de internaționalul francez, după ce Buyako Saka, unul dintre titularii din atac, a suferit o accidentare care îl va ține departe de teren timp de aproximativ trei luni de zile.
Astfel, ”Tunarii” vor să întărească atacul, după ce Raheem Sterling, împrumutat în vară de la Chelsea, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
Spaniolii informează că Randal Kolo Muani ar trebui să facă și el un efort și să se mulțumească cu un salariu mai mic decât cel pe care îl câștigă în Franța.
Pe lângă Arsenal, și Frankfurt, fosta echipă, este interesată de Kolo Muani, însă nemții nu au cum să plătească suma cerută de parizieni.
Până în acest moment, cea mai scumpă mutare realizată în această iarnă este cea a lui Seko Fofana, mijlocaș central de 29 de ani. Acesta a fost transferat de Stade Rennais de la Al-Nassr în schimbul sumei de 20 de milioane de euro.