Europa, o lună a lui Jupiter, și Enceladus, o lună a lui Saturn, au dovezi ale existenței unor oceane sub crustele lor de gheață. Un experiment NASA sugerează că, dacă aceste oceane susțin viața, semnăturile acestei vieți sub formă de molecule organice (de exemplu, aminoacizi, acizi nucleici etc.) ar putea supraviețui chiar sub gheața de la suprafață, în ciuda radiațiilor puternice de pe aceste lumi.
În cazul în care roboți vor fi trimiși pe aceste luni pentru a căuta semne de viață, aceștia nu vor trebui să sape foarte adânc pentru a găsi aminoacizi care au supraviețuit modificării sau distrugerii de către radiații.
„Pe baza experimentelor noastre, adâncimea sigură de prelevare a probelor de este de aproape 20 de centimetri la latitudini ridicate ale emisferei de urmărire (emisfera opusă direcției de mișcare a Europei în jurul lui Jupiter), în zona în care suprafața nu a fost prea mult perturbată de impactul meteoriților”, a declarat Alexander Pavlov de la Goddard Space Flight Center al NASA din Greenbelt, Maryland, autorul principal al unei lucrări privind cercetarea publicată în Astrobiology.
„Pentru detectarea aminoacizilor de pe Enceladus nu este necesară prelevarea de probe din subsol – aceste molecule vor supraviețui radiolizei (descompunerea prin radiații) în orice loc de pe suprafața lui Enceladus.”
Suprafețele acestor luni aproape lipsite de aer sunt probabil nelocuibile din cauza radiațiilor provenite atât de la particulele de mare viteză prinse în câmpurile magnetice ale planetei gazdă, cât și de la evenimente puternice din spațiul îndepărtat, cum ar fi exploziile stelare.
Aminoacizi care au supraviețuit radiațiilor
Cu toate acestea, ambele au oceane sub suprafețele lor înghețate, care sunt încălzite de mareele generate de atracția gravitațională a planetei gazdă și a sateliților vecini. Aceste oceane subterane ar putea găzdui viață dacă au alte necesități, cum ar fi o sursă de energie, precum și elemente și compuși utilizați în moleculele biologice.
Echipa de cercetare a folosit aminoacizi în experimentele de radioliză ca posibili reprezentanți ai biomoleculelor de pe lunile înghețate. Cu toate acestea, găsirea anumitor tipuri de aminoacizi pe Europa sau Enceladus ar fi un potențial semn de viață, deoarece aceștia sunt utilizați de viața terestră ca o componentă pentru construirea proteinelor.
Proteinele sunt esențiale pentru viață, deoarece sunt utilizate pentru a produce enzime care accelerează sau reglează reacțiile chimice și pentru a crea structuri. Aminoacizii și alți compuși din oceanele subterane ar putea fi aduși la suprafață de activitatea gheizerelor sau de mișcarea lentă de agitare a scoarței de gheață.
Pentru pe aceste lumi, echipa a amestecat eșantioane de aminoacizi cu gheață răcită la aproximativ -196 Celsius în flacoane sigilate și fără aer și le-a bombardat cu raze gamma, un tip de lumină de înaltă energie, în doze diferite.
Oceanele ar putea găzdui viață microscopică
Deoarece oceanele microscopică, aceștia au testat, de asemenea, supraviețuirea aminoacizilor din bacteriile moarte în gheață. În cele din urmă, au testat mostre de aminoacizi în gheață amestecată cu praf de silicat pentru a lua în considerare amestecul potențial al materialului provenit din meteoriți sau din gheață.
Experimentele au furnizat date esențiale pentru determinarea ratelor la care aminoacizii se descompun, numite constante de radioliză. Cu ajutorul acestora, echipa a utilizat vârsta suprafeței de gheață și mediul de radiații de pe Europa și Enceladus pentru a calcula adâncimea de forare și locațiile în care 10 % dintre aminoacizi ar supraviețui distrugerii radiolitice.
Deși experimentele de testare a supraviețuirii aminoacizilor în gheață au mai fost realizate, acesta este primul care utilizează doze mai mici de radiații care nu distrug complet aminoacizii. Acesta este, de asemenea, primul experiment care utilizează condițiile Europa/Enceladus pentru a evalua supraviețuirea acestor compuși în microorganisme și primul care testează supraviețuirea aminoacizilor amestecați cu praf, scrie EurekAlert.
Echipa a constatat că aminoacizii se degradau mai rapid atunci când erau amestecați cu praful, dar mai lent atunci când proveneau din microorganisme.