Iată cum oamenii s-au adaptat la deșerturi extreme. Acum mai bine de 1,2 milioane de ani, strămoșii noștri, Homo erectus, au dezvoltat unelte și o capacitate intelectuală care le-au permis să supraviețuiască în condiții de uscăciune extremă, arată noi descoperiri. Această adaptare a fost crucială pentru supraviețuirea umană, rupând dependența noastră de ecosisteme limitate și deschizând calea pentru prima mare expansiune în Eurasia. Totuși, aceste concluzii ridică întrebări despre ce a urmat.
Capacitatea umană de a trăi într-o gamă largă de medii ne deosebește de rudele noastre primate. Chiar înainte de inventarea aerului condiționat și a stațiilor de purificare a apei, oamenii reușeau să supraviețuiască în locuri variate, de la deșerturi toride la Arctica sau Platoul Tibetan.
Studierea momentului și modului în care extreme este o întrebare majoră în evoluția umană. Unii cercetători sugerează că răspunsul se află la Olduvai (sau Oldupai), unul dintre cele mai intens studiate situri paleoantropologice. Acest loc este faimos pentru lunga sa istorie de unelte de piatră, datând de peste 3 milioane de ani, și pentru fosilele mai vechi ale unor specii pre-Homo.
Iată modul în care oamenii s-au adaptat la deșerturi
Între cu 1,2 milioane și 1 milion de ani în urmă, climatul arid a transformat zona într-un deșert. Potrivit autorilor studiului, oamenii timpurii ar fi fost nevoiți să migreze către regiuni mai umede, care, la acea vreme, ar fi fost destul de rare. Totuși, Homo erectus și-a menținut prezența, conform dovezilor găsite în situl Engaji Nanyori din defileu. Unelte continuă să fie descoperite aici, împreună cu indicii privind condițiile climatice.
Deși alte animale și-ar fi dezvoltat abilități similare cămilelor pentru a rezista fără apă, avantajul lui H. erectus rezida în creierul său, scrie IFL Science.
„Acum dispărut, Homo erectus a existat mai bine de 1,5 milioane de ani, marcându-l drept o specie de succes în povestea evoluției umane, în comparație cu existența noastră de aproximativ 300.000 de ani până în prezent”, a declarat profesorul Michael Petraglia, de la Universitatea Griffith (Australia).
Autorii sugerează că acești oameni timpurii aveau o înțelegere sofisticată a locurilor unde în perioadele secetoase și se întorceau frecvent acolo. În plus, progresele în utilizarea uneltelor au avut un rol esențial.
„Tradițional, doar Homo sapiens era considerat capabil să ocupe în mod sustenabil astfel de ecosisteme, în timp ce hominizii arhaici erau percepuți ca fiind limitați la medii mai restrânse”, explică dr. Abel Shikoni, de la Universitatea din Dodoma (Tanzania). Totuși, această percepție se bazează pe date fragmentare dintr-un număr limitat de situri.
O plantă ce azi crește doar în Sahara ne arată cum oamenii s-au adaptat la deșerturi
Pentru a schimba această percepție, echipa a reconstruit condițiile din Engaji Nanyori în timpul tranziției din Pleistocenul Mijlociu (1,2–0,8 milioane de ani în urmă). Concluziile arată că, în primii 200.000 de ani, vegetația din zonă semăna cu cea din semideșerturile moderne, contrazicând studii anterioare care sugerau condiții mai favorabile. Ephedra, o plantă ce crește astăzi doar la marginea Saharei, a fost identificată în această perioadă, confirmând uscăciunea extremă. Nivelurile scăzute ale apei din lacuri și râuri, frecvența incendiilor și reconstrucțiile climatice regionale susțin aceste concluzii.
Cu toate acestea, uneltele au continuat să fie produse și îngropate în sedimente datate din această perioadă. Dacă H. erectus a reușit să supraviețuiască în Engaji Nanyori, acest lucru indică abilități pe care nu i le-am recunoscut anterior, cel mai probabil în . Proporția ridicată a uneltelor retușate, cum ar fi răzuitoarele și „denticulatele” (pietre crestate pentru a crea margini zimțate), sugerează optimizarea procesării prăzii într-un mediu arid.
Strămoșii noștri erau mult mai inteligenți decât am crezut până acum
Aceste descoperiri contrazic percepțiile anterioare despre H. erectus, dar explică cum acesta a devenit primul hominin care a traversat deșerturile din Orientul Mijlociu și a ajuns până la insule îndepărtate din Asia de Sud-Est. Se credea anterior că această expansiune a avut loc doar în perioade limitate, când deșerturile se transformau în pajiști, izolând populații de H. erectus când condițiile deveneau aride. Reinterpretarea lui H. erectus drept o specie mai adaptabilă face migrația mai ușor de înțeles.
Pe de altă parte, specia noastră, Homo sapiens, a evoluat acum aproximativ 250.000–300.000 de ani. Deși am ieșit ocazional din Africa, nu am reușit să menținem o prezență durabilă până acum 60.000-100.000 de ani. Dacă H. sapiens dispunea de tehnologia moștenită de la H. erectus și, în plus, avea un creier mai mare, de ce aceste deșerturi au reprezentat o barieră atât de mare?
Studiul a fost publicat în revista Communications Earth & Environment.