În urmă cu aproape 200 de ani, Soarele a părut albastru, marcând începutul a doi ani de vreme anormal de rece la nivel global. Oamenii de știință au presupus de mult timp că acest efect neobișnuit a fost cauzat de o erupție vulcanică, dar nu au reușit să identifice vulcanul responsabil până acum.
Se știe că „erupția misterioasă” a generat un eveniment scurt și intens de răcire, care a avut loc între anii 1831 și 1833, scăzând temperatura medie globală cu aproximativ 1°C. Compozitorul german Felix Mendelssohn scria, în timpul unei călătorii prin Alpi din vara anului 1831: „Vreme pustie, a plouat din nou toată noaptea și toată dimineața, este la fel de frig ca iarna, deja este zăpadă adâncă pe dealurile din apropiere.”
În august 1831, au fost raportate din întreaga lume, inclusiv din China, Europa, SUA și Caraibe, observații cum că , violet și verde. Acest fenomen a fost, cel mai probabil, cauzat de praful și gazele vulcanice care au împrăștiat lumina solară într-un mod neobișnuit.
Au existat speculații că erupția ar fi avut loc la vulcanul Babuyan Claro, din Filipine, sau în timpul erupției din Ferdinandea, lângă Sicilia, dar cercetări recente au identificat un alt vinovat.
Cu 200 de ani în urmă, pentru o vreme, Soarele a părut albastru
Oamenii de știință de la Universitatea St Andrews (Scoția) au găsit dovezi solide că a provenit din caldera Zavaritskii, situată pe insula nelocuită Simushir, parte din Insulele Kurile, din Extremul Orient Rus, în apropiere de Japonia.
Aceștia au ajuns la această concluzie prin analiza geochimică a eșantioanelor de miez de gheață, care au relevat o „potrivire perfectă” a amprentelor chimice ale depozitelor de cenușă, scrie IFL Science.
„Am analizat chimia gheții cu o rezoluție temporală foarte mare. Acest lucru ne-a permis să identificăm momentul exact al erupției, care a avut loc în primăvara-vara anului 1831, să confirmăm că a fost extrem de explozivă și să extragem fragmente minuscule de cenușă. Găsirea potrivirii a durat mult timp și a necesitat o colaborare extinsă cu colegi din Japonia și Rusia, care ne-au trimis mostre colectate de la acești vulcani izolați în urmă cu multe decenii”, a declarat dr. Will Hutchison, autorul principal al studiului.
„Momentul în care am analizat în laborator cele două mostre de cenușă, una din vulcan și alta din proba de gheață, a fost un moment ‘Evrika!’. Nu-mi venea să cred că valorile erau identice. După aceea, am petrecut mult timp analizând vârsta și dimensiunea erupției în registrele din Kurile pentru a mă convinge că potrivirea era reală”, a adăugat Hutchison.
Studiul ne-ar putea ajuta să ne pregătim pentru viitoare erupții vulcanice de amploare
Cercetătorii afirmă că studiul lor evidențiază puterea erupțiilor vulcanice și capacitatea acestora de a influența viața pe Pământ. Vulcanii prin eliberarea de gaze și particule în atmosferă, provocând răciri pe termen scurt și, uneori, contribuind la încălziri pe termen lung.
De exemplu, erupția vulcanului Pinatubo, din Filipine, în 1991, a eliberat cel mai mare nor de dioxid de sulf măsurat vreodată, determinând scăderea temperaturilor globale cu aproximativ 0,5°C pentru o perioadă de unu până la trei ani.
Dacă o erupție similară cu cea din 1831 ar avea loc astăzi, aceasta ar genera o perturbare semnificativă.
„Există atât de mulți vulcani asemănători, ceea ce subliniază cât de dificil va fi să prezicem când sau unde va avea loc următoarea erupție de mare magnitudine”, a spus dr. Hutchison.
„Ca oameni de știință și ca societate, trebuie să ne gândim la modul în care să coordonăm un răspuns internațional atunci când va avea loc următoarea erupție mare, cum a fost cea din 1831”, a concluzionat el.
Noul studiu a fost publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences.