Mary Seacole (1805 – 1881) a fost o asistentă medicală și femeie de afaceri britanico-jamaicană care în timpul Războiului din Crimeea și-a pus în aplicare abilitățile de asistentă medicală și remediile pe bază de plante pentru a trata soldații răniți.
Deși s-a confruntat cu discriminare rasială și de gen, în eforturile sale de a ajuta, Mary Secole a găsit modalități alternative de a contribui la eforturile medicale, printre acestea numărându-se înființarea Hotelului Britanic în apropierea zonei de război, care a oferit cazare, hrană și îngrijire medicală soldaților bolnavi și răniți. De asemenea, Mary Seacole s-a aventurat pe câmpul de luptă pentru a se ocupa personal de soldații care aveau nevoie de îngrijiri, adesea folosindu-se de tratamentele naturiste învățate de la mama sa, o fitoterapeută jamaicană.
În 1857, și-a publicat memoriile, „Wonderful Adventures of Mrs. Seacole in Many Lands”, tema principală a cărții concentrându-se pe activitatea ei din timpul Războiului Crimeii, a violenței, prejudecăților, rasei, clasei și genului, dar și pe experiențele trăite în timpul călătoriilor în Anglia și în Panama.
În semn de recunoaștere a contribuțiilor sale, Mary Seacole a fost decorată postum în 1991 cu Ordinul Jamaican de merit.
Mary Jane Grant s-a născut în Kingston, Jamaica, în 1805. „Ca femeie și văduvă, pot fi bine scuzată că nu am dezvăluit data exactă a acestui eveniment important”, scria Seacole în biografia ei, citată de nationalgeographic.org. „Dar nu mă deranjează să mărturisesc că atât eu cât și secolul am fost tineri și că am crescut unul lângă altul în vârstă și importanță”.
Mary Seacole provine dintr-o familie mixtă, tatăl ei scoțian staționat în Jamaica, la acea vreme colonie britanică, iar mama, o creolă pasionată de remediile naturiste care, încă de când Mary Seacole era mică, a condus o pensiune pentru ofițeri în Kingston, oferind servicii medicale tradiționale chiriașilor atunci când aveau nevoie. Astfel s-a atașat Seacole de domeniul care mai târziu avea să-i devină principala preocupare în viață.
„Pe măsură ce am devenit femeie, am început să-mi satisfac acea dorință care m-a însoțit în permanență pe parcursul vieți – călătoriile. (…)”. Seacole a ajuns până în Panama, acolo unde fratele ei deținea un hotel, ea însăși deschizându-și un magazine în apropiere, afacerile celor doi având ca target prospectorii care se îndreptau spre câmpurile aurifere din California.
După ce în iunie 1852, Panama a fost afectată de o epidemie păcătoasă de holeră, din cauza căreia a avut și Seacole de suferit, empatica Mary s-a ocupat de foarte mulți bolnavi tratându-i și vindecându-i cu ajutorul remediilor tradiționale pe care le știa din copilărie – inclusiv emeticele cu muștar (care provocau vărsături), cataplasmele calde, plasturii cu muștar pe stomac și pe spate și clorura de mercur – erau comune printre medicii din acea vreme, dar acum, se știe, dăunătoare. „Seacole a recunoscut franc erorile în tratarea pacienților și că unele remedii pe care le-a folosit mai târziu i-au dat emoții”.
În 1853, revenită la Kingston, Seacole a citit într-un ziar londonez un articol ce avea să-i schimbe destinul. Rusia invadase peninsula Crimeea, controlată de Imperiul Otoman (în prezent Turcia) care declarase război Rusiei. În martie 1854, Marea Britanie și Franța, în sprijinul , au declarat război împotriva Rusiei.
După ce și-a încheiat socotelile în Panama, în toamna anului 1854, Seacole a pornit spre Londra, pentru a se ocupa de investițiile sale neprofitabile în aur de pe piața bursieră, dar planurile s-au schimbat odată cu scufundarea unei nave de aprovizionare în noiembrie acelui an, când dorința imensă de a ajuta și talentele medicale ale lui Seacole s-au activat, aceasta căutând, pe moment fără succes, să se angajeze ca asistentă. Totuși, trebuie luat în considerare și faptul că Seacole, care nu depusese nicio cerere oficială în demersurile ei, depășise vârsta normală pentru a deveni asistentă medicală și, mai mult, nu avea experiență de lucru în spitale.
„Dezamăgirea a fost una mare. (…) Eram atât de sigură de serviciile pe care le puteam aduce printre soldații bolnavi, și totuși atât de greu să-i conving pe alții de asta. (…) Era posibil ca prejudecățile americane împotriva culorii să fi fost un motiv? Oare aceste doamne se fereau să-mi accepte ajutorul pentru că sângele meu curgea sub o piele ceva mai închisă decât a lor?”.
Refuzată de serviciile medicale guvernamentale, Mary Seacole nu și-a abandonat dorința, astfel că și-a deschis o afacere împreună cu soțul ei Thomas Day, pe care-l cunoscuse în Panama. Au deschis un hotel britanic în Crimeea, între Sevastopol și Balaklava, pe care l-au numit Spring Hill (care acum face parte din Ucraina). Important de menționat faptul că acesta era un loc în care se ofereau, de fapt, mese calde și cazare ofițerilor bolnavi și convalescenți, în curând înființând și o cantină pentru soldații obișnuiți.
„În timp ce aștepta ca pensiunea ei să fie gata”, scrie nationalgeographic.org , „Seacole, aflată la bordul unui vas în portul Sevastopol, a muncit non stop pentru soldații care așteptau să fie transportați la spitale, oferindu-le ceai cald, prăjituri și limonadă. Vremea era rece, dar bunătatea ei a fost foarte apreciată”. După aceea, s-a aventurat pe câmpul de luptă, odată cu încheierea ostilităților, ajutându-i pe răniți și oferindu-le alinare muribunzilor.
„Munca lui Seacole ca asistentă medicală a fost aproape la fel de celebrată ca aceea a lui Florence Nightingale, fondatoarea asistenței medicale moderne, jurnaliștii numind-o Mama Armatei sau Creola cu cana de ceai”.
După război, Seacole a revenit în Anglia, deschizându-și un nou magazin, lângă o bază militară din Aldershot. O nouă afacere eșuată, însă pentru o perioadă scurtă de timp. Cei care-i cunoscuseră generozitatea și bunătatea manifestate în timpul Războiului din Crimeea au organizat un eveniment caritabil de strângere de fonduri pentru ca Mary să-și poată plăti toate datoriile. La acești bani s-au adăugat și câștigurile rezultate în urma publicării memoriilor ei, în 1857.
„Wonderful Adventures a fost unul dintre primele jurnale de călătorie publicate vreodată de o femeie de culoare. Cartea, scrisă pentru un cititor popular dornic de povești despre Războiul din Crimeea, a avut un mare succes, astfel că s-a tipărit și cea de-a doua ediție”.
Și cum aventurile acestei cutezante și mărinimoase femei au ajuns până la curtea regală, Regina Victoria, viitorul rege Edward al VII-lea și fratele său, ducele de Edinburgh, au dorit să o ajute la rândul lor, oferindu-i fonduri care i-au fost, de altfel, suficiente tot restul vieții sale.
Seacole a murit în urma unui atac cerebral, la 14 mai 1881, la vârsta de 76 de ani, cea mai mare parte a averii lăsând-o surorii sale din Jamaica, țară care i-a păstrat vie memoria prin diversele acțiuni dedicate memoriei sale. De asemenea, în 1990, autoritățile jamaicane i-au acordat lui Seacole Ordinul de Merit, a treia cea mai înaltă distincție a țării, iar în 2004, mai mult de 10.000 de persoane au participat la o campanie de votare în Marea Britanie pentru a-și exprima opinia cu privire la „Cea mai importantă britanică de culoare”, Mary Seacole ieșind pe primul loc.
Sursa:
https://education.nationalgeographic.org/resource/mary-seacole/