O frumoasă poveste de dragoste care s-a consumat pe teritoriul Marii Britanii s-a transformat într-un coșmar pentru o româncă. Femeia a început o relație cu un italian, iar cei doi au devenit părinții unui băiețel. Cu timpul, nu s-au mai înțeles, iar românca a trăit un adevărat infern. La doar câteva luni de când a adus pe lume un băiețel, ea și-a luat bebelușul și a fugit de acasă. În ciuda numeroaselor plângeri făcute la poliție, autoritățile britanice au încredințat copilul tatălui său. CANCAN.RO are toate detaliile.
În 2016, K.L. a plecat în Marea Britanie cu speranța că va avea o viață mai bună. La doar câteva luni, a cunoscut un italian, iar între ei a început o poveste de dragoste care s-a degradat iremediabil după ce au devenit părinți, în 2019. Femeia povestește că, din cauza situației tensionate, a fugit de acasă cu bebelușul. Între timp, bărbatul s-a întors în țara natală, iar o perioadă au reușit să păstreze o relație de la distanță civilizată. Lucrurile s-au complicat, însă, în momentul în care acesta s-a întors în Marea Britanie. Deși a sperat că fostul partener de viață își va schimba atitudinea, situația s-a înrăutățit.
”Am încercat să-l ajut să se redreseze pentru binele copilului: i-am oferit sprijin să aibă unde sta, o mașină, un loc de muncă. După trei zile, a făcut accident. Jucase toți banii la păcănele. În scurt timp, și-a pierdut locul de muncă și s-a bătut cu colegii. Locuiam temporar la niște prieteni, apoi am reușit să închiriez o casă. El era doar un oaspete, dar a început din nou șantajul emoțional. M-a bătut din nou, apoi a fugit cu copilul spre Londra. Doar fratele său a reușit să-l oprească”, a povestit, pentru CANCAN.RO, K.L.
Speriată de direcția în care se îndreaptă lucrurile, femeia și-a chemat mama în Marea Britanie, ca să o sprijine. Aceasta ar fi avut, însă, parte de același tratament. Când au încercat să scape din casă de cel care le făcea viața un chin, bărbatul a agresat-o și pe mama româncei.
”I-am reamintit că nu mai are ce căuta în casa noastră, că locuința lui era în altă parte. A început din nou scandalul, ieșea și intra în grădină cu cuțitul în mână, agitat, ca un om nebun. A mers din nou către mama, a vânturat cuțitul spre ea și a rănit-o. Am intervenit, încercând să-l opresc, și m-a lovit. Am reușit să fug cu mama în casă și ne-am închis în dormitor. Am sunat imediat la poliție. Au venit, l-au ascultat, și l-au arestat”, a mai spus femeia.
Problemele dintre româncă și fostul ei partener de viață italian au apărut la scurt timp după ce au devenit părinți foto: arhivă personalăAceasta avea să fie doar una dintre plângerile făcute la poliție de-a lungul timpului. În mod paradoxal, ajutorul cerut autorităților i-a cauzat mari probleme. Deși spera că va fi ajutată și că va avea, în sfârșit, o viață liniștită, totul a luat o întorsătură dramatică.
”A doua zi, am fost sunată de Protecția Copilului. Mi-au spus că vor implica asistența socială, că eu am nevoie de sprijin. Le-am explicat că nu e cazul, că dacă o să am nevoie, voi cere ajutor, dar au început să mă preseze și să mă sperie. Mi-au spus că, dacă mai există vreo reclamație la poliție, copilul va fi luat din familie. Trei zile la rând am fost hărțuită și amenințată subtil că vor exista consecințe pentru copilul meu”, a mărturisit românca.
În ciuda faptului că a reușit să obțină și un ordin de protecție împotriva fostului ei partener de viață, autoritățile britanice au luat o decizie surprinzătoare. Copilul a fost încredințat tatălui său, iar mama a primit drept de vizită doar o zi pe săptămână. Acum, femeia se luptă să-și ia înapoi copilul. Ea susține că fostul ei partener de viață ar fi primit băiețelul în urma unor evaluări care nu reflectă realitatea.
Femeia consideră că a fost nedreptățită de autoritățile din Marea Britanie, care i-au ținut partea fostului ei iubit și își caută dreptatea în instanță foto: arhivă personală”Copilul ăsta a fost crescut de mine. De când s-a întors la el, a început să aibă probleme. A fost și bătut. El vrea copilul doar ca să-mi facă mie rău. Au încercat să mă scoată ca fiind instabilă emoțional și depresivă. Mi-e teamă ca nu cumva copilul meu să fie dus în plasament. Frica mea este că eu risc să îl pierd. Copilul mi-a fost luat pe nedrept, doar ținându-se partea unui părinte. Nu s-au analizat ambele părți„, a încheiat femeia care se luptă acum în instanță cu fostul partener de viață pentru a-și recupera băiețelul.