În cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV, Cătălin Bordea a făcut primele dezvăluiri despre noua sa iubită. Actorul spune cum a decurs prima întâlnire dintre aceasta și bunica sa, dar și când are de gând să devină tată pentru prima dată. În ceea ce privește viața profesională, comediantul așteaptă premiera filmului ”Mentorii”, în care joacă alături de Adrian Titieni, Dorian Popa și Loredana Groza.
Cătălin Bordea iubește din nou și are planuri mărețe, după separarea dureroasă de fosta soție care l-a înșelat cu prietenul său. La doi ani de la divorțul care a șocat o țară întreagă, actorul a intrat într-o nouă relație și recunoaște că îi surâde chiar și ideea de a deveni tată curând. În ceea ce privește viața profesională, și acolo lucrurile merg cel puțin la fel de bine. Actorul așteaptă premiera filmului ”Mentorii”, din februarie, unde joacă alături de Mira, Mario Fresh și Dorian Popa și se ocupă intens și de clubul de stand-up pe care îl are în Capitală.
Cu ajutorul terapiei și al sportului, Cătălin Bordea pare că s-a refăcut în totalitate după divorțul și trădarea fostei soții, așa că acum vrea să înceapă un nou capitol în viața sa. Actorul se gândește serios să devină tată pentru prima dată, după cum a dezvăluit în cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV.
”Nu sunt pregătit, dar mă simt capabil. Chiar îmi doresc. Pregătit nu o să fii niciodată, mereu va exista 10% de teamă. Nu vei mai putea pleca oricând, dar e un sacrificiu care merită. Cred că o să fiu preferatul copilului. Așa fac și cu copiii lui Cortea, dar ei mă pârăsc că le dau ciocolată pe ascuns. Așa aș fi! Aș fi un tata cum nu a fost taică-miu: prezent. Dacă tot l-aș părăsit, l-aș suna să-l anunț: uite care e treaba, nu e vina ta, tu ești mega drăgălaș, dar eu trebuie să plec, văd dacă mă mai întorc. Aș fi un tată ok, nu sunt panicos”, a spus Bordea.
Dacă ar putea alege, comediantul recunoaște că ar prefera să fie tată de fetiță, mai ales după ce a remarcat relația amicilor săi cu fiicele lor.
”Îmi doresc fată, pentru că îmi sunt dragi. Mă uitam și la Cortea și fiica lui. E o legătură incredibilă. El se topește când vorbește cu ea”, a adăugat vedeta.
Cum și-a cunoscut noua iubită, cine este și cu ce ocupă aceasta, dar și ce spune despre greșelile făcute în căsnicie și trădarea fostului său prieten, aflați doar în cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV.