Iancu Sterp s-a căsătorit ieri cu aleasa inimii sale, Denisa. Evenimentul a fost, așa cum era de așteptat, unul grandios, într-o locație de vis, cu invitați de seamă. Meniul, la fel, la superlativ. Așadar, cât ”a mers” masa la nunta fratelui cu Culiță? CANCAN.RO a aflat! Sursele ne-au spus tot, tot, tot!
Iancu Sterp și Denisa s-au căsătorit ieri religios în Simeria, Hunedoara, iar marele eveniment a fost organizat ca la carte. Mirii au purtat cele mai frumoase ținute, iar nașii au fost aleși cu mare grijă. Tatăl nașului este milionar și are o afacerea cu cherestea, dovadă că Iancu și Denisa au ”țintit” bine când și-au ales părinții spirituali.
La nunta fratelui lui Culiță Sterp, atmosfera a fost întreținută de Costel Biju, Adrian Minune și nu numai, dovadă că tinerii îndrăgostiți nu s-au uitat deloc la bani când a venit vorba despre cea mai frumoasă zi din viața lor. Meniul a fost unul de 5 stele. Pe lângă aperitivul sofisticat, candy bar cu faimoasa ciocolată din Dubai și un tort spectaculos, invitații au avut parte și de multe fructe de mare. 🦑 Deși familia Sterp pare una tradițională, Iancu și Denisa au renunțat la… sarmale, așa că nuntașii au avut parte de un meniu ceva mai ”modern”!
Cum a arătat tortul de nuntă /Foto: TikTokPoate vă întrebați cât a mers masa la nunta de zeci de mii de euro, corect? Cu asemenea artiști care au cântat până în zori, meniu cu fructe de mare, foc de artificii spectaculos și nași milionari, și darul a fost unul pe măsură, că doar așa se cuvine, corect? Corect!
CANCAN.RO a aflat că invitații le-au lăsat lui Iancu și Denisei în plic cam 700 de euro! De persoană, nu de cuplu, ce credeți?! Pentru că nu doar nașii și mirii sunt foarte înstăriți, și nuntașii au băgat adânc mâna în buzunar. Ținând cont că la eveniment au participat cel puțin 700 de oameni… Faceți voi un calcul, vă rugăm! 🤑
Pe lângă ”darul” de aproximativ 700 de euro de persoană, au curs și dedicațiile! Culiță Sterp nu s-a uitat la portofel când a venit vorba despre fratele lui mai mic. Așa se face că artistul a dat 10.000 de euro pe dedicații. Au zburat bancnotele fără reținere, totul pentru Iancu și aleasa inimii sale, spun sursele noastre! 💶
Spre finalul serii, mireasa Denisa a fost furată de nimeni altul decât Beni de la ”Insula Iubirii”. Ispita a ținut-o ascunsă pe soția lui Iancu minute bune până când aceasta a reușit să termine un traseu asemănător celor de la Survivor, organizat chiar în curtea locației. Îmbrăcat în costumul de mire, acesta a făcut echipă cu Alex Delea și Culiță, iar împreună s-au luptat intens împotriva lui Robert, Andrei Ciobanu, Robert Moscalu pentru ca Iancu să își recâștige partenera, lucru care s-a și întâmplat.
Ispita Beni a furat mireasa, la nunta lui Iancu Sterp. (SURSA: INSTAGRAM.COM)