Adriana Bahmuţeanu, şocată de cererea pe care fiul cel mare a făcut-o în instanţă: "Vrea să fie major mai devreme. Li se promite mare cu sarea"

Adriana Bahmuţeanu, şocată de cererea pe care fiul cel mare a făcut-o în instanţă: "Vrea să fie major mai devreme. Li se
📅 2025-01-24

Adriana Bahmuțeanu a dus cele mai grele lupte din viața ei în ultimele luni de când fostul ei soț și tatăl copiilor săi, Silviu Prigoană, a decedat în urma unui infarct. Așa cum știm, cei doi copii minori ai vedetei, Eduard și Maximus, locuiesc în continuare cu frații lor de tată, Honorius și Silvius. După numeroase procese, instanța a stabilit la finalul anului trecut un program strict de vizite periodice pentru vedetă. În urmă cu puțin timp, celebra jurnalistă a reușit o mică victorie în instanță, dar a și luat legătura cu fiii ei. Totuși, războiul nu este nici pe departe de a se încheia mai ales că, recent, vedeta a rămas șocată de cererea făcută de fiul ei cel mare, dar încă minor, Maximus. CANCAN.RO a stat de vorbă cu Adriana Bahmuțeanu și a aflat totul de la ea. 

După ce Silviu Prigoană a murit, Adriana Bahmuțeanu a luptat pentru a-și lua copiii din casa fostului ei soț. A ajuns și în instanță, însă judecătorii nu i-au dat câștig de cauză, iar Maximus și Eduard au rămas în locuința tatălui lor deși sunt minori. Jurnalista a luptat mult pentru a-și recupera fiii, însă influența fraților mai mari își spune cuvântul în continuare.

Adriana Bahmuțeanu, șocată de cererea făcută de fiul ei: „Li se promite marea cu sarea!”

Adriana Bahmuțeanu este șocată de cererea făcută de fiul ei, Maximus

Lupta în instanță continuă pentru Adriana și copiii lui Silviu Prigoană, iar bătăliile se dau pe toate fronturile. Jurnalista a povestit că recent a rămas șocată de cererea pe care fiul ei în vârstă de 17 ani, Maximus. Băiatul urmează să împlinească 18 ani în toamna anului 2025, însă, potrivit Adrianei tânărul ar fi depus o cerere de emancipare în instanță. Cu alte cuvinte: ” A făcut cerere să fie major mai devreme, ca să-l pună să semneze că îi dă toată averea fratelui mai mare. Frații lor îi bobinează ca să ajungă la 18 ani, că cel mare a cerut să se emancipeze. Aici este miza, nu că ar fi o iubire fraternă, nu. Eu m-am opus acestui lucru, i-am zis: Așteaptă până crești, până te maturizezi și după aceea vezi tu ce faci că banii îți rămân ție într-un cont. Cine se atinge de banii aceia fac pușcărie. Eu dacă iau un leu din acei bani, fac pușcărie, și frații lor mai mari la fel. Ei sunt doi adolescenți care sunt foarte ușor de influențat, acum li se promite marea cu sarea, mașini scumpe, fițe, figuri. Viața nu înseamnă doar mașini scumpe, fițe și figuri, știm mulți copii de bani gata care au pierdut averea părinților într-un timp scurt”, a spus Adriana Bahmuțeanu pentru CANCAN.RO.

Vedeta este surprinsă de termenii pe care copiii ei în vârstă de 17 și 13 ani îi folosesc: Copiii au început să vorbească în termeni juridici, ei vorbesc de succesiune, de administrare bunuri, de emancipare, de niște lucruri juridice pe care nu le-am discutat niciodată”.

Adriana acuză că băieții săi au fost influențați emoțional și îndepărtați intenționat de ea. Potrivit jurnalistei, copiii ei ar fi alienați și îndoctrinați de frații mai mari. Aceste afirmații, deși grave, vin în contextul unui lung șir de procese și conflicte juridice, care au tensionat relațiile familiale până în punctul în care au ajuns ireconciliabile.

„Oricât ar fi de îndoctrinați de alte persoane, atașamentul din copilărie nu se schimbă atât de ușor. Dacă îi spui unui copil să își urască părintele sau persoanele care l-au crescut, îi faci cel mai mare rău posibil, iar lucrurile acestea trebuie pedepsite cu pușcărie grea. Oamenii aceia fac mai mult decât o crimă, dar o să vedeți că se rezolvă”, spune optimistă vedeta.

Vedeta a făcut un pas important în procesul cu Honorius și Silvius: „Am văzut luminița de la capătul tunelului”

Adriana Bahmuțeanu, pas important în lupta cu Honorius și Silvius Prigoana

(ACCESEAZĂ ȘI: Cine-o mai poate opri pe Cristina Cioran?! Ăsta DA exemplu de prietenie! Și Adriana Bahmuțeanu va rămâne mută de uimire! )

Adriana Bahmuțeanu a reușit după mult timp să comunice cu copiii ei care, în continuare, se află la frații mai mari: „Am văzut astăzi luminița de la capătul tunelului, o să vă spun despre ce este vorba săptămâna viitoare, dar este bine. Ieri am vorbit cu ei, am început să comunicăm și am niște surprize și o să lăsăm timpul să le rezolve.

 Avem legi în această țară care sunt încălcate de părinți sau membri ai familiei care zugrăvesc ceilalți părinți în culori de monstru. Asta trebuie să înceteze, avem o lege nouă, ea trebuie doar aplicată. Trebuie ca instituțiile statului să-și facă datoria, iar aici, din păcate în cazul meu, instituțiile statului au stat în pasivitate, dar lucrurile se vor rezolva”, a declarat Adriana pentru CANCAN.RO.

Adriana Bahmuțeanu susține că în ultima perioadă s-a apropiat și mai mult de Dumnezeu și speră ca lucrurile să intre pe un făgaș normal: M-am rugat mai mult în ultima perioadă. Să știi că întotdeauna m-a ajutat justiția din țara asta cât m-a ajutat, dar întotdeauna m-a ajutat justiția divină. Întotdeauna justiția divină a funcționat în cazul meu, eu sunt o femeie credincioasă și lucrurile s-au rezolvat de la sine într-un mod extraordinar de frumos”

Jurnalista speră ca acest conflict să se încheie, iar copiii ei să ajungă să beneficieze de ce le-a lăsat tatăl lor. În plus, Adriana a făcut și o analogie cu ceea ce i s-a întâmplat în trecut Oanei Zăvoranu.

„Acum cu ajutorul lui Dumnezeu sper că am reușit să fac niște lucruri, în așa fel încât atunci când acești copii vor deveni adulți, vor trece de perioada asta turbulentă a adolescenței lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Ei să beneficieze de ceea ce a mai reușit să le lase tatăl lor, că ajunsese cam la sapă de lemn. El a murit săracul de supărare pentru că pierduse afacerile, dar ceva a mai rămas, un apartament, o casă, să nu o ia de la zero ca Oana Zăvoranu.  Ceea ce li se întâmplă acum copiilor mei și mai ales lui Maximus cel mare, este similar cu ceea ce i s-a întâmplat Oanei Zăvoranu pe care o compătimesc extraordinar de mult. Nu este normal ca propria ta mamă să te cheme la notar să semnezi niște acte, tu să te duci de bună credință că ți-a explicat mama ta că așa este bine, apoi să nu-ți mai răspundă la telefon câțiva ani. Este înfiorător pentru un copil să-și dea seama că nu este iubit de propriul părinte. Eu îmi iubesc mult copiii și le vreau binele și tocmai din acest motiv, dorința mea este să le conserv această avere de la tatăl lor” , a încheiat vedeta.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cancan

Dorel din Las Fierbinţi are gusturi fine: şi-a făcut pofta pe “blat”! Mihai Rait a luat-o la pachet şi…

Mihai Rait, sau Dorel din Las Fierbinți, așa cum îl știe lumea, este unul dintre actorii destul de discreți și de scumpi la vedere în afara „orelor de program”. Actorul, care a reușit să dea […]

Schimbări majore şi concedieri pe bandă rulantă! Sefii de la Antenă s-au descotorosit de iubita lui Andrei de la Alb Negru fără milă!

Continuăm dezvăluirile de senzație din interiorul trustului Antenelor! De data aceasta vorbim de o altă prezentatoare, care a stat ani buni la Antena Stars, însă i s-au „tăiat aripile” chiar când a început să prindă […]

Gabi Tamaș are strategia pregătită la Asia Express: „Mergem să câștigăm”. A pus fotbalul pe pauză şi a dat startul unei noi aventuri la Antena 1

Foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa vor fi printre concurenții show-ului Asia Express care se vor lupta pentru premiul cel mare de 30.000 de euro! Noua ediție va debuta pe 7 februarie, iar filmările […]

Adriana Bahmuţeanu, şocată de cererea pe care fiul cel mare a făcut-o în instanţă: „Vrea să fie major mai devreme. Li se promite marea cu sarea”

Adriana Bahmuțeanu a dus cele mai grele lupte din viața ei în ultimele luni de când fostul ei soț și tatăl copiilor săi, Silviu Prigoană, a decedat în urma unui infarct. Așa cum știm, cei […]

Priveghi cu 1000 de oameni pentru Gigi Geamănu. Lăutarii au cântat trei zile şi trei nopţi şi au plecat cu grămezi de bani

Înmormântarea lui Gigi Geamănu, pe numele real Gheorghe Ilie, a fost un eveniment care a adunat toată pleiada interlopilor din Capitală, dar și mulți lăutari, care le-au alinat suferința celor prezenți. Fratele temutului Sandu Geamănu, […]

Radu Ștefan Bănică, uluit de inteligența surorii lui, admisă la o universitate de top din SUA: “Apreciez curajul și tupeul pe care îl are. O să fie președintele Americii peste câțiva ani!”

Radu Ștefan Bănică este mândru de sora lui, Violeta Bănică, care a moștenit de la părinți – Andreea Marin și Ștefan Bănică – pe lângă trăsăturile fizice armonioase, inteligența, tenacitatea și ambiția lucrului bine făcut. […]

Un cunoscut luptător de MMA a încasat-o de la Ugly Boy. Cel mai tatuat român i-a dat fatala: “Erau la antrenamente pentru scena principală şi…”

Cel mai tatuat român și-a făcut debutul ca actor într-un rol principal. El a început filmările pentru pelicula ”Iarnă neagră”, în care este personajul negativ central. Filmările l-au adus pe Ugly Boy față în față […]

Fostul deputat a dat masă faraonică: valuri de șampanie și vin franțuzesc + Show total cu dansuri lascive. Și-a făcut ”fenta” la picioarele dansatoarelor!

„Obrazul subțire cu cheltuială se ține”, spune un proverb românesc, pus în practică cu mare fală de un parlamentar de la noi. Deh, au și politicienii nevoie de relaxare, stropită cu ceva distracție, pentru a […]

Cutremur în lumea televiziunii din România! Prezentatoarea-vedetă a postului a demisionat! + Declarații în premieră! A fost vreme de 11 ani printre cele mai apreciate figuri din trustul Antena

Una dintre cele mai vechi și îndrăgite prezentatoare din Antenă a decis să pună stop colaborării cu trust-ul care a consacract-o! După 11 ani în care a prezentat nenumărate emisiuni, vedeta a luat hotărârea să […]

Colegul de celulă al lui Sandu Geamănu, răzbunare ca în filmele cu mafioţi! I-a luat nevasta după eliberare şi…

„Împăratul lumii interlope”, Sandu Geamănu, pe numele real Alexandru Ilie, pare să fie bombardat de probleme. După ce și-a pierdut de curând unul dintre frați, pe Gigi Geamănu, temutul interlop pare că are probleme și […]

Good News

Only good and positive news.