Antreprenoriat și Dialog Social – Aniversarea a 30 de ani de la înființarea PIMM Prahova

Antreprenoriat și Dialog Social – Aniversarea a 30 de ani de la înființarea PIMM Prahova
📅 2025-01-03

Importanța dialogului social, nevoia de îmbunătățire a legislației europene cu privire la întreprinderile mici și mijlocii și atragerea de fonduri europene au fost principalele subiecte dezbătute vineri, 17 mai a.c., în cadrul evenimentului anual ”Ziua Întreprinzătorilor”, organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

A fost cea de-a 31-a ediție a evenimentului care iși propune să marcheze în fiecare an importanța antreprenorialului românesc și eforturile acestuia pentru dezvoltarea economică a României. Desfășurat în prezența ministrului economiei, antreprenorialului și turismului, domnul Radu Stefan Oprea, evenimentul a prilejuit și aniversarea a 30 de ani de la înființarea Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Prahova.

Cei peste 250 de participanți au subliniat importanța dialogului social și capacitatea acestuia de a contribui la creșterea încrederii între mediul de afaceri și autoritățile publice în scopul dezvoltării mediului economic local și consolidării parteneriatului public privat.

„Într-un climat politico-economic complex, ca cel de acum, dialogul social joacă un rol crucial pentru stabilitatea socială și economică. Legislația europeană cu impact asupra mediului de afaceri are nevoie de modernizarea Testului IMM, de introducerea evaluării ex post și de revizuirea “small business act” în vederea promovării unei bune guvernări și stimulării progresului economic” a declarat Florin Jianu, Președinte CNIPMMR.

In cadrul conferinței s-au prezentat modele de bună practică în domeniul dialogului social și beneficiile apartenenței la o confederație patronală și a fost subliniată importanța atragerii fondurilor europene pentru dezvoltarea economiei românești.

„Suntem dedicați misiunii noastre de a sprijini dezvoltarea IMM-urilor, atât în context european, cât și național, și suntem recunoscători oamenilor care schimbă lucrurile prin antreprenoriat în România.”, a concluzionat Jianu.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri business adviser

IMM ROMÂNIA: Creșterea taxării și impozitării este un atac asupra antreprenoriatului românesc și întreprinderilor mici și mijlocii

Reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi și creșterea impozitului pe dividende vor avea efecte catastrofale pentru antreprenorii români, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, ducând, cel mai probabil, la falimente în lanț și la pierderea a zeci de mii de locuri de ...

Grupul format din portalul Titirez.ro, agenția de marketing imoPR și CRM-ul ImobManager – premiat pentru excelența serviciilor oferite în imobiliare

Grupul format din portalul Titirez.ro, agenția de marketing imoPR și CRM-ul ImobManager a fost premiat pentru excelența serviciilor integrate oferite în sectorul imobiliar, în cadrul Galei Club Antreprenor, ce a avut loc aseară, la București. Propunându-și să recunoască (și, implicit, să încuraje...

Pași esențiali pentru deschidere firmă online în România

Înființarea unei firme online în România a devenit un proces simplificat și accesibil datorită digitalizării și programelor de lucru online. Antreprenorii care doresc să înceapă o afacere pot opta pentru înființare SRL online, o procedură rapidă ce poate fi realizată integral pe platformele ofici...

IMM România: evenimentul anual „Ziua Partenerilor”, bilanț și perspective ale economiei și pieței muncii

Peste 150 de lideri ai structurilor teritoriale ale Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (IMM ROMANIA) s-au reunit pe 10 decembrie, la Sinaia, pentru a analiza perspectivele economice și situația pieței muncii în 2025 în cadrul conferinței „Ziua Part...

Studiu al nevoilor specialiștilor în Angajare Asistată și angajatorilor, coordonat de HAO România în cadrul Proiectului BEO (Business Engagement Odyssey)

Recent, la București, a fost lansat Raportul realizat în urma analizei detaliate a nevoilor specialiștilor în Angajare Asistată și ale angajatorilor din cinci țări europene (Belgia, România, Portugalia, Slovenia și Marea Britanie), material realizat în cadrul proiectului BEO (Business Engagement ...

Balul Camerei București, la a treia ediție

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a organizat, în Sala de Bal a sediului său istoric, cea de a treia ediție a Balului Anual al CCIB, manifestare de prestigiu în calendarul socio-economic al Capitalei. „Balul CCIB nu reprezintă doar un eveniment social exclusivist, ci ș...

CONSILIUL CONCURENȚEI A AUTORIZAT CONDIȚIONAT PRELUAREA PROFI DE CĂTRE MEGA IMAGE

Consiliul Concurenței a autorizat cu condiții tranzacția prin care Delhaize „The Lion” Nederland B.V. (Mega Image) preia Profi Rom Food S.R.L. Ca urmare, Mega Image trebuie să îndeplinească o serie de angajamente structurale și comportamentale pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identif...

Curtea de Arbitraj București: Clauza de arbitraj, necesară în contractele comerciale

Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a organizat ”Business Breakfast: Arbitrajul – clauza compromisorie și implicațiile sale”, eveniment al cărui scop a fost acela de a informa antreprenorii cu privire la importanța pe care arbitrajul institutional...

IMM ROMÂNIA SOLICITĂ PRELUNGIREA PÂNĂ LA 31 DECEMBRIE 2025 A EXCEPTĂRII DE LA PLATA IMPOZITULUI ȘI A CONTRIBUȚIILOR PENTRU SUMA DE 300 LEI DIN SALARII

IMM ROMÂNIA (Consiliul National al Întreprinderilor Private, Mici și Mijlocii din România) solicită Guvernului României adoptarea cu celeritate a unei ordonanțe de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în sensul: – prelungirii până la data de 31.1...

IMM ROMÂNIA – Susținerea IMM-urilor prin Dialog Social

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a organizat, pe 28 noiembrie 2024, împreună cu CNIPMMR Arad, evenimentul din regiunea Vest, sub egida: „IMM ROMÂNIA – Susținerea IMM-urilor prin Dialog Social”. Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană. Astfel, în prezența...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.