CONSILIUL CONCURENȚEI A AUTORIZAT CONDIȚIONAT PRELUAREA PROFI DE CĂTRE MEGA IMAGE

CONSILIUL CONCURENȚEI A AUTORIZAT CONDIȚIONAT PRELUAREA PROFI DE CĂTRE MEGA IMAGE
📅 2025-01-24

Consiliul Concurenței a autorizat cu condiții tranzacția prin care Delhaize „The Lion” Nederland B.V. (Mega Image) preia Profi Rom Food S.R.L.

Ca urmare, Mega Image trebuie să îndeplinească o serie de angajamente structurale și comportamentale pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate atât în relația cu  furnizorii, cât și pe piața locală a comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare, prin magazine.

„Aceasta este cea mai mare tranzacție din domeniul comerțului alimentar pe care am instrumentat-o și am impus măsuri fără precedent pe plan național, dar care sunt inspirate din practica europenă. Comerțul alimentar este un sector prioritar pentru noi. Am avut numeroase intervenții în acest domeniu, atât prin aplicarea de amenzi, cât și prin monitorizarea atentă și prin analiza operațiunilor de fuziuni și achiziții. Scopul nostru este să păstrăm un mediu concurențial puternic, astfel încât să nu crească prețurile, care, la ora actuală, sunt, în medie, cele mai mici din Uniunea Europeană, în ciuda presiunilor inflaționiste”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Astfel, Mega Image trebuie să implementeze proceduri care să cuprindă regulile pentru listarea și delistarea furnizorilor în cadrul rețelei Mega Image/Profi, indiferent dacă aceștia comercializează produse alimentare sau non-alimentare. Mega Image se angajează să aplice tuturor furnizorilor Mega Image și/sau Profi o procedură prin care se stabilesc condițiile de acces în magazinele celor două rețele, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a nu fi delistați. Totodată, vor fi prevăzute termene clare privind delistarea și obligația notificării furnizorilor.

În același timp, Mega Image va implementa o procedură specială pentru furnizorii relevanți, respectiv acei furnizori care livrează produse în proporție de peste 20% din cifra lor de afaceri către cele două rețele implicate. Astfel, se angajează să nu delisteze/să nu elimine din rețea produsele acestora, decât în anumite condiții clar stabilite, care includ prevederi legale, sau în situația în care produsele devin nerelevante pe piață, cererea pentru acestea scăzând substanțial.

Procedura aferentă tuturor furnizorilor se va aplica pe termen nelimitat, iar cea aferentă furnizorilor relevanți se va aplica pe o perioadă de 2 ani de la finalizarea tranzacției pentru furnizorii care livrează între 20%-30% din cifra de afaceri și 3 ani pentru furnizorii care livrează peste 30% din cifra acestora de afaceri din 2023 sau 2024.

Totodată, Mega Image se angajează să transmită furnizorilor relevanți o estimare a volumelor pe care anticipează că le-ar putea achiziționa de la fiecare, în următoarele 12 luni.

Pentru asigurarea unei protecții suplimentare a furnizorilor relevanți, odată cu implementarea tranzacției, Mega Image trebuie să păstreze condițiile comerciale de care beneficiază aceștia pentru anul 2025.

În acest mod, furnizorii dependenți vor putea să-și reconfigureze activitatea comercială, să caute alte opțiuni pentru comercializarea produselor și să încerce să reducă gradul de dependență.

De asemenea, Mega Image trebuie să cesioneze 87 de magazine din 44 de localități în care activitățile Mega Image și Profi se suprapun și ar putea conduce la reducerea posibilităților de alegere ale consumatorilor, înlăturându-se, astfel, orice posibile îngrijorări ale autorității de concurență.

În plus, Mega Image va permite accesul nerestricționat oricărei părți interesate de închirierea/subînchirierea/achiziționarea unor spații comerciale din anumite zone afectate pentru care entitatea rezultată își va opri activitatea, dacă este cazul. Acțiunea se va realiza prin intermediul unei agenții imobiliare independente de părți, care va oferi spațiul respectiv oricăror părți interesate, indiferent de activitatea comercială derulată de acestea (inclusiv activitate de retail alimentar) și va asigura publicitatea prealabilă a acestui demers.

„Am primit foarte multe observații referitoare la această tranzacție și am ținut cont de ele, obligând Mega Image să adopte măsuri pentru a proteja toți furnizorii, respectând, astfel, prevederile Directivei europene privind practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare, transpusă prin legea 81 din 2022. În acest fel, peste 600 de furnizori ai rețelelor Mega Image și Profi, cei mai mulți de dimensiuni medii și mici, vor putea beneficia de procedurile speciale de protecție”, a mai declarat președintele Consiliului Concurenței.

În scopul monitorizării respectării angajamentelor comportamentale asumate, Mega Image a propus desemnarea unui mandatar însărcinat cu monitorizarea, care va transmite Consiliului Concurenței rapoarte referitoare la modul de implementare a angajamentelor.

Pentru a se asigura că Mega Image își respectă angajamentele, decizia Consiliului Concurenței include condiții și obligații prin îndeplinirea cărora pot fi eliminate îngrijorările concurențiale pe piața relevantă, asa cum au fost identificate.

Conform prevederilor Legii concurenţei, neîndeplinirea unei obligaţii, a unei condiţii sau a unei măsuri impuse printr-o decizie a Consiliului Concurenţei se sancţionează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri business adviser

Top 10 previziuni pentru piața imobiliară din România în 2025

Economia României și piața imobiliară intră în 2025 cu perspective pozitive pe termen lung, dar și cu provocări semnificative pentru anul care a început, anticipează consultanții Colliers în raportul „Top 10 previziuni pentru piața imobiliară din România în 2025”. Optimismul legat de potențialul ...

Crește decalajul de salarizare între femei și bărbați în consiliile de administrație din companiile de servicii financiare europene

  Decalajul de salarizare între femei și bărbați în consiliile de administrație din serviciile financiare europene a crescut în intervalul 2019 – 2023 de la 31% la 36%, iar în America de Nord a scăzut de la 7% la 5% În Europa, administratorii bărbați au încasat cu peste 100.000 de USD mai mu...

Octavian Stocklosa este noul președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerţ Dunărene

Octavian Stocklosa, membru al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a fost ales președinte al Consiliului de Supraveghere (CoS) al Federației Camerelor de Comerţ Dunărene (DCCF), pentru un mandat de patru ani, întregind astfel noua structură de ...

INS adoptă Clasificarea Activităților din Economia Națională (CAEN) în concordanță cu practicile internaționale

Ca urmare a recentelor dezbateri din spațiul public referitoare la presupusa legalizare a prostituției în România, Institutul Național de Statistică (INS) dorește să clarifice următoarele aspecte: INS, ca parte a Sistemului Statistic European, adoptă Clasificarea Activităților din Economia Națion...

Schimbări majore pentru firme: actualizarea codului CAEN devine obligatorie

Actualul Nomenclator CAEN Rev. 3 a intrat în vigoare de la 1 Ianuarie 2025,  iar aceasta schimbare aduce cu sine necesitatea entităților economice de a completa și a depune o cerere de actualizare cod caen, folosind formularele puse la dispoziție de către Registrul Comerțului, precum și instrucți...

Noutăți fiscale 2025 pentru firme în România

Cum vor afecta noile modificări fiscale firmele din România în 2025? O serie de noutăți fiscale a intrat în vigoare în ianuarie 2025 prin OUG nr. 156/2024, vizând în special firmele din România în raport cu autoritatea fiscală. Aceste măsuri sunt menite să contribuie la susținerea mediului afacer...

Colliers: Piața terenurilor, dominată de investitorii români, se adaptează unui climat incert

. În pofida climatului dificil, marcat de incertudini privind evenimente politice si evoluții economice, piața terenurilor din România a încheiat anul 2024 cu un rezultat solid de tranzacții de aproximativ 450 milioane euro, nivel comparabil celui din anul precedent, potrivit estimărilor Colliers...

Deficitele gemene ale României: iluzia stabilității și riscurile ascunse pentru viitorul economic

Autor: Victor Iancu, Partener, lider al departamentului de Strategie, EY România În termeni economici, termenul „deficite gemene” (“twin deficits”) se referă la existența simultană a unui deficit bugetar – atunci când cheltuielile statului depășesc veniturile – și a unui deficit al ba...

Bucureștiul concentrează 28% din activitatea de comerț exterior a României

Analizând cele mai recente date statistice anunțate de Institutul Național de Statistică privind evoluția schimburilor comerciale ale României pe județe, la 31 august 2024, rezultă că firmele cu sediul social în municipiul București au derulat în primele 8 luni ale anului 2024, operațiuni de come...

Situația IMM-urilor, în contextul stagnării PIB în trimestrul III 2024

În urma datelor publicate de INS*, IMM ROMÂNIA subliniază tendințele de scădere privind produsul intern brut care se vor accentua în perioada următoare din cauza dezechilibrelor comerciale precum reducerea numărului de firme, a numărului de angajați și a exporturilor slabe. Anul 2025 trebuie să f...

Good News

Only good and positive news.