Cele mai performante firme din sectorul 4, premiate de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Cele mai performante firme din sectorul 4, premiate de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti
📅 2024-12-26

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric Topul firmelor din sectorul 4, manifestare ce a avut ca obiectiv evidenţierea celor mai performanţi operatori economici cu sediul social pe raza acestei unități administrativ-teritoriale. La Gala de înmânare a premiilor au participat alături de manageri ai celor mai performante companii din sector și reprezentanţi ai administraţiei centrale.

„Într-un context macroeconomic destul de volatil, companiile din sectorul 4 au reușit să depășească cu succes toate provocările pe care mediul economic le-a generat. În acest an, la nivelul acestei unități administrativ-teritoriale premiem performanța a 2.708 companii, respectiv 36% din numărul total de companii eligibile. Firmele laureate – în care lucrează mai bine 57 mii salariați – au realizat o cifră de afaceri cumulată de 45,6 miliarde lei (cca. 9,2 mld euro) și un profit din exploatare de 4,8 miliarde lei (adică aproape 1 mld euro)”, a precizat Iuliu Stocklosa, președintele Camerei bucureștene, în deschiderea Galei.

În ceea ce priveşte structura pe domenii de activitate, cele mai multe companii premiate de Camera bucureşteană în sectorul 4 activează în domeniul serviciilor (39% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerţului (29,4%) şi de cele cu profil industrial (13%). Construcţiile concentrează 8,1% dintre firmele premiate, cercetarea-dezvoltarea şi high-tech-ul – 5,2%, turismul – 4,1%, în timp ce doar 1,2% provin din agricultură, silvicultură şi pescuit.

„Mă bucur să fiu și anul acesta la Gala unde sunt premiați cei mai buni dintre cei buni. Vă felicit pe toți cei care aduceți plus-valoare economiei românești. În calitate de reprezentanți ai Guvernului suntem alături de dumneavoastră, să găsim proiecte și programe pentru dezvoltarea acestei comunități de business”, a declarat Gheorghe Dănuț Bogdan, secretar general adjunct la Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), felicitând Camera București pentru inițiativă.

„Agenția noastră, aflată acum sub monitorizarea premierului, finanțează de la bugetul de stat și coordonează implementarea Programului de Promovare a Exportului (PPE), adică participarea companiilor la târguri și expoziții internaționale și misiuni economice în străinătate”, a subliniat Stelian Samson, director în cadrul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), încurajând companiile interesate de internaționalizarea afacerilor să contacteze specialiștii Agenției, pentru informații suplimentare și sprijin.

Pe lângă distincţiile acordate pentru rezultatele economice obţinute în anul 2023, în cadrul evenimentului au fost decernate premii și diplome speciale unor companii și antreprenori din diverse domenii de activitate.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri business adviser

Grupul format din portalul Titirez.ro, agenția de marketing imoPR și CRM-ul ImobManager – premiat pentru excelența serviciilor oferite în imobiliare

Grupul format din portalul Titirez.ro, agenția de marketing imoPR și CRM-ul ImobManager a fost premiat pentru excelența serviciilor integrate oferite în sectorul imobiliar, în cadrul Galei Club Antreprenor, ce a avut loc aseară, la București. Propunându-și să recunoască (și, implicit, să încuraje...

Pași esențiali pentru deschidere firmă online în România

Înființarea unei firme online în România a devenit un proces simplificat și accesibil datorită digitalizării și programelor de lucru online. Antreprenorii care doresc să înceapă o afacere pot opta pentru înființare SRL online, o procedură rapidă ce poate fi realizată integral pe platformele ofici...

IMM România: evenimentul anual „Ziua Partenerilor”, bilanț și perspective ale economiei și pieței muncii

Peste 150 de lideri ai structurilor teritoriale ale Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (IMM ROMANIA) s-au reunit pe 10 decembrie, la Sinaia, pentru a analiza perspectivele economice și situația pieței muncii în 2025 în cadrul conferinței „Ziua Part...

Studiu al nevoilor specialiștilor în Angajare Asistată și angajatorilor, coordonat de HAO România în cadrul Proiectului BEO (Business Engagement Odyssey)

Recent, la București, a fost lansat Raportul realizat în urma analizei detaliate a nevoilor specialiștilor în Angajare Asistată și ale angajatorilor din cinci țări europene (Belgia, România, Portugalia, Slovenia și Marea Britanie), material realizat în cadrul proiectului BEO (Business Engagement ...

Balul Camerei București, la a treia ediție

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a organizat, în Sala de Bal a sediului său istoric, cea de a treia ediție a Balului Anual al CCIB, manifestare de prestigiu în calendarul socio-economic al Capitalei. „Balul CCIB nu reprezintă doar un eveniment social exclusivist, ci ș...

CONSILIUL CONCURENȚEI A AUTORIZAT CONDIȚIONAT PRELUAREA PROFI DE CĂTRE MEGA IMAGE

Consiliul Concurenței a autorizat cu condiții tranzacția prin care Delhaize „The Lion” Nederland B.V. (Mega Image) preia Profi Rom Food S.R.L. Ca urmare, Mega Image trebuie să îndeplinească o serie de angajamente structurale și comportamentale pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identif...

Curtea de Arbitraj București: Clauza de arbitraj, necesară în contractele comerciale

Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a organizat ”Business Breakfast: Arbitrajul – clauza compromisorie și implicațiile sale”, eveniment al cărui scop a fost acela de a informa antreprenorii cu privire la importanța pe care arbitrajul institutional...

IMM ROMÂNIA SOLICITĂ PRELUNGIREA PÂNĂ LA 31 DECEMBRIE 2025 A EXCEPTĂRII DE LA PLATA IMPOZITULUI ȘI A CONTRIBUȚIILOR PENTRU SUMA DE 300 LEI DIN SALARII

IMM ROMÂNIA (Consiliul National al Întreprinderilor Private, Mici și Mijlocii din România) solicită Guvernului României adoptarea cu celeritate a unei ordonanțe de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în sensul: – prelungirii până la data de 31.1...

IMM ROMÂNIA – Susținerea IMM-urilor prin Dialog Social

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a organizat, pe 28 noiembrie 2024, împreună cu CNIPMMR Arad, evenimentul din regiunea Vest, sub egida: „IMM ROMÂNIA – Susținerea IMM-urilor prin Dialog Social”. Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană. Astfel, în prezența...

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Sărbătorile, marcate de incertitudine pentru piața bursieră. Ce este efectul „raliului de Crăciun” și de ce investitorii vor petrece cu inima strânsă?

Luna decembrie este cunoscută ca fiind o „insulă de optimism” pentru piața bursieră, pentru că statisticile anterioare au arătat câștiguri notabile, deși mai mici decât acum 10-20 de ani, însă anul acesta este aparte, ceea ce face ca investitorii să petreacă sărbătorile cu inima strânsă din cauza...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.