Cu toate că a intrat abia anul trecut pe piața de curierat, Poșta Română are planuri foarte mari. Directorul general al companiei a devaluat care este strategia prin care vrea să propulseze Poșta pe primul loc al acestei piețe. Dacă lucrurile vor decurge conform planurilor, compania de stat va deveni un concurent de temut pentru giganții din domeniul curieratului.
În 2024, Poșta Română a intrat pe piața de curierat, având nenumărate atuuri pentru a deveni un concurent de temut pentru principalii jucători de pe acest segment. De remarcat că este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional.
Poşta Română este unul dintre cei mai mari jucători cu capital de stat de pe piaţa economică naţională. Compania deservește aproximativ 19 milioane de români și este organizată în opt sucursale regionale ce coordonează 41 de oficii județene de poștă și Oficiul Poștal Municipal București, plus Fabrica de Timbre. În total, la nivel național deține o rețea de peste 5.000 de subunități.
Potrivit declarațiilor directorului general Valentin Ştefan, Poşta Română vrea să se extindă cât mai rapid pe piața de curierat, care este estimată la valoarea de 1 miliard de euro. Mai exact, compania dorește să ajungă la o cotă de 30%, de la doar 3% în prezent.
„Poşta Română vrea să fie numărul 1 în piaţa de curierat, nu glumesc. Dar de la promisiune şi precontract până la contract este cale lungă şi depinde ce fac competitorii noştri. Totuși, sunt niște firme serioase, puternice care își merită locul în piață. Nu e ușor să îi recâștigi încrederea cuiva care acum lucrează cu o firmă concurentă. Dar, ambiţia noastră este să ajungem la 30% din piață, ceea ce înseamnă să devenim numărul 1. Vă spun cu toată responsabilitatea, de la 3% cât are acum Poșta, trebuie să ajungem la 30%. Nu avem un termen, ne dorim în următorii ani“, a declarat Valentin Ştefan, director general al Poştei Române, în cadrul unei conferinţe de presă.
(VEZI ȘI: Continuă tăvălugul concedierilor în țara noastră. O mare companie a anunțat disponibilizări masive la fabrica pe care o deține în România)
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
În plus, Valentin Ștefan a explicat care este planul prin care vrea să aducă Poșta Română pe prima poziție pe piața de curierat din țara noastră. Strategia se bazează pe patru pași principali, fiecare fiind gândit cu mare atenție.
„Primul pas îl reprezintă clienții – de unde îți vin coletele. Am avut și câteva experiențe extrem de eficiente în deplasările noastre în Asia și am reușit să înțelegem mai bine și să legăm aceste relații comerciale cu diferite companii.
Al doilea pas este fix ce construim noi acum și anume centrele logistice cu benzi de sortare astfel încât să îți vină toate coletele și să le poți procesa rapid ca în mai puțin de 10-12 ore să și plece din huburi.
Al treilea este partea de middle mile – cum sunt transportate coletele spre partea de last mile, de exemplu din hubul din București la Ploiești. Acolo suntem într-un proces de externalizare, în care vom externaliza anumite curse, am cumpărat mașini noi astfel încât să le putem duce. Avem o politică prin care oferim anumite sume către salariați din mediul rural, în special, ca să își folosească propriul autoturism. Practic, extindem această modalitate de franciză prin care salariații aceștia lucrează cu noi. Acesta este pasul al treilea – să construim această infrastructură, care se face simultan cea a hub-urilor logistice.
Al patrulea pas și ultimul este acela al easybox-urilor. Le-am testat intern prima oară, am văzut că merg, am extins parteneriatul. Chiar săptămâna următoare ar trebui să dăm drumul la infrastructura noastră construită în parteneriat, în București după care vrem să ne extindem la nivel național”, a explicat directorul Poștei Române.
(NU RATA: Romsilva, căpușată din interior. Tertipurile prin care angajații ieșiți la pensie cu prime de mii de euro revin în sistem)