Trădată și abandonată, Diana Șoșoacă s-a trezit fără 6 politicieni dintr-un foc. „Nu vă bucurați degeaba”. Cine sunt membri SOS care au plecat la prima ședință de plen

Trădată și abandonată, Diana Șoșoacă s-a trezit fără 6 politicieni dintr-un foc. „Nu vă bucurați degeaba”. Cine sunt mem
📅 2025-02-11

Supărările nu se mai termină pentru Diana Șoșoacă! Mai întâi a fost dată afară din AUR, apoi a părăsit-o soțul și s-a aliat cu George Simion, CCR nu a lăsat-o să candideze. Nu au vrut nici colegii suveraniști să facă alianță cu ea și, mai nou, încasează trădare după trădare din propriul ei partid. Amalia Bellantoni a lăsat-o, apoi i-a adus acuzații grave acum luni bune, dar lovitura neașteptată a venit acum de la colegii cărora le-a asigurat funcții publice. După prima ședință din plen, bugetarii i-au spus „la revedere” șefei SOS.

Luni, 3 februarie, partidul suveranistei a rămas fără 6 parlamentari. În primul rând, au plecat 2 din Senat, respectiv i Ionel Carp (circumscripția Tulcea) și Paul Gheorghe (circumscripția Neamț). Au transmis în plec că-și dau demisia, în condițiile în care Gheorghe era vicelider al acestui grup. Astfel, din 12 membri în camera superioară a Parlamentului. După demisii, vor fi doar 10.

Amintim că minimul necesar este de 7, ceea ce înseamnă că dacă mai pleacă încă 4, SOS ar putea ieși complet din Senat, chiar dacă și-a câștigat locurile prin alegerile parlamentare de pe 1 decembrie 2024.

CITEȘTE ȘI: Mâna întinsă a Guvernului României spre piețele financiare mondiale. Cu datorii uriașe, statul a decis că avem nevoie de noi împrumuturi

Încă 4 politicieni au lăsat-o pe Diana Șoșoacă și SOS România. Renunță la formațiune, dar nu și la funcții

Demisia din partid și din grupul de deputați au punctat-o și Ecaterina-Mariana Szoke, Cosmin Andrei, Ştefan-Alexandru Băişanu şi Alexandrin Moiseev. S-au dezis de Diana Șoșoacă, fără de care nu ar fi fost acceptați în SOS și nu ar fi avut acum mandate. Nu renunță, bineînțeles, și la funcții. Vor fi, în continuare, deputați neafiliați.

După o asemenea trădare, nu este de mirare că fosta candidată la alegerile prezidențiale nu a dorit să vină cu comentarii. Pe de altă parte, a grăit prin „vocea” Dumitru Coarnă, liderul grupului S.O.S din Camera Deputaților. A ținut să le transmită celor 6 să renunțe și la mandatele câștigate grație partidului, nu doar la formațiune.

Sportpesurse.ro

Surpriza de care a avut parte Romina Gingașu după 8 ani de relaţie cu Piero Ferrari. Nu se aştepta la așa ceva din partea soţului ei. FOTO

Sportpesurse.ro

Propunere șocantă pe numele Laurei Vicol și a lui Vladimir Ciorbă în cazul Nordis. Dumitru Dragomir vrea să preia activele contra unei sume uriașe

„Nu vă bucurați degeaba, voiam să spun doar că cei patru care şi-au dat demisia, de bun simţ, ar trebui să plece şi din Parlamentul României”, a declarat Dumitru Coarnă, conform Agerpress.

CITEȘTE ȘI: Instrumentul BNR pe care îl vor putea folosi toți românii fără să achite niciun leu. Instituția condusă de Mugur Isărescu aduce, în premieră, un format mobile-friendly

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri bugetul

Ilie Bolojan, demisie înainte de a-l înlocui pe Klaus Iohannis. Furtună în vârful PNL, liderii ar fi la cuțite: „Nu-l suportă”

Gigantul Leroy Merlin „invadează” încă un cartier din București. Patronii au țintit spațiul în care se afla Cora, înainte să fie cumpărat de Carrefour

Suma amețitoare pe care o încasează o guvernantă pentru a avea grijă de un copil de peste 7 ani. Job-ul este mult mai ușor decât în cazul bebelușilor

Cea mai mare pensie din România. Suma imensă pe care o încasează cel mai răsfățat „senior” din țara noastră și cum arată clasamentul veniturilor în 2025

CTP explică de ce Klaus Iohannis și-a dat demisia abia acum. Șeful statului și-ar fi apărat propriul interes, în viziunea gazetarului

Facturi de 3 ori mai scumpe pentru acești români, scenariul negru după dispariția plafonării. În plină iarnă, după mărirea întreținerii, mii de gospodării ar fi lovite din plin

Anii 2026, 2027 vor fi infernali pentru România. Un fost ministru al Finanțelor anticipează o perioadă lungă de timp în care țara noastră va suferi

Escrocheria „job-ul pe LinkedIn” face ravagii! Mulți credeau că au dat de o mare oportunitate, dar era „țeapă” de proporții

Adio beneficii pentru Klaus Iohannis. Demisia îi aduce pierderi importante fostului șef al statului

Multinaționala de unde fiica lui Ilie Bolojan a plecat fără să stea pe gânduri. A decis să-și facă propriul PFA pentru a-și practica meseria

Good News

Only good and positive news.