A fost construită inițială în în 1657, din dorința vornicului Preda Brâncoveanu, fiind o biserică de lemn. Ulterior s-a construit o biserică de zid, cu ajutorul lui Constantin Brâncoveanu.
Mănăstirea Brâncoveanu se află pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș și este unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din România. Mănăstirea se află la o altitudine de peste 600 de metri și poartă în spate o istorie îndelungată.
Istoria ei începe în secolul al XVII-lea, când satul și moșia Sâmbăta de Sus au intrat în posesia lui Preda Brâncoveanu, bunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu. În anul 1654, Preda Brâncoveanu a ridicat o biserică de lemn pe valea râului Sâmbăta. Aproximativ trei decenii mai târziu, în jurul anului 1686, domnitorul Constantin Brâncoveanu, cunoscut pentru sprijinul său adus ortodoxiei, a înlocuit biserica de lemn cu una de piatră.
Ctitoria lui Constantin Brâncoveanu avea scopul de a întări rezistența ortodoxă în Transilvania, aflată sub presiunea calvinizării și, ulterior, a catolicizării promovate de administrația habsburgică. Așa a ajuns să fie un simbol al unirii românilor de pe ambele părți ale Carpaților, mai ales într-o perioadă în care credința ortodoxă era considerată o parte importantă a identității lor ca popor.
În secolul al XVIII-lea, Transilvania a trecut printr-o perioadă de persecuții religioase severe. Sub administrația austro-ungară, sute de mănăstiri ortodoxe au fost distruse pentru a slăbi rezistența românilor. Mănăstirea Brâncoveanu a fost inițial protejată datorită influenței domnitorului Constantin Brâncoveanu și a familiei sale la Curtea de la Viena. Totuși, după execuția domnitorului în 1714 și trecerea moșiei Sâmbăta de Sus în afara controlului familiei Brâncoveanu, autoritățile habsburgice au ordonat distrugerea lăcașului.
În 1785, generalul Preiss, la cererea administrației catolice, a dărâmat mănăstirea. Biserica a fost adusă în ruină, iar chiliile au fost complet distruse. Gestul făcea parte dintr-o campanie sistematică de eliminare a simbolurilor ortodoxiei din Transilvania.
După mai bine de 140 de ani în care mănăstirea a rămas în ruine, lucrările de restaurare au început în 1926, la inițiativa mitropolitului Nicolae Bălan. Sub supravegherea Comisiei Monumentelor Istorice, arhitecții Georges Cristinel, Petre Dumitrescu și Friedrich Buertnes au redat mănăstirii aspectul său original. În 1946, după finalizarea lucrărilor, biserica a fost sfințită.
Restaurarea a păstrat stilul brâncovenesc caracteristic mănăstirii, un stil arhitectural specific Țării Românești de la sfârșitul secolului al XVII-lea. În anii 1976-1977, suprafața aflată în proprietatea mănăstirii a fost împrejmuită, iar o poartă nouă sculptată în lemn de stejar a fost instalată. Paraclisul brâncovenesc a fost restaurat, fiind decorat cu picturi neobizantine și sculpturi tradiționale.
Astăzi, Mănăstirea Brâncoveanu atrage numeroși credincioși și vizitatori, fiind un obiectiv turistic important, dar și un loc cu o însemnătate spirituală și istorică imensă.
În curtea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus se află fântâna „Izvorul Tămăduirii”. Documentele atestă existența acesteia încă din secolul al XVI-lea, ceea ce o face cea mai veche piesă din mănăstire. De-a lungul timpului, în jurul acestei fântâni s-au născut numeroase legende și povești despre întâmplări miraculoase.
Fântâna a fost restaurată în timpul Mitropolitului Nicolae Bălan, iar în perioada păstoririi starețului Arhimandrit Veniamin Tohăneanu, i s-a adăugat un baldachin sculptat din lemn de stejar și un zid decorat cu scene biblice. În grădina mănăstirii se află și un fir de apă cunoscut drept Izvor Tămăduirii, despre care se spune că face minune.
Se spune că în urmă cu 500 de ani, într-o poiană liniștită, oamenii au descoperit un izvor cu apă limpede. La început, era doar un loc obișnuit, dar lucrurile s-au schimbat rapid. Cei care beau din apa lui sau se spălau spuneau că bolile lor dispăreau ca prin minune. Așa a primit numele de „Izvorul Tămăduirii.”
Legenda spune că voievodul Matei Basarab a ajuns și el aici, purtând o boală de piele care îl chinuia de ani de zile. Nici cei mai buni doctori nu reușiseră să-l vindece. După ce s-a spălat cu apa izvorului, pielea lui a început să se curețe, iar când s-a scăldat complet, vindecarea a fost completă. Drept mulțumire, voievodul a întărit bisericuța de lemn ridicată de mama sa lângă izvor, pentru a o proteja de atacuri.
Călugării spun că, de-a lungul anilor, izvorul a fost un loc de speranță pentru mulți bolnavi. Cei care sufereau de boli grave, precum cancer, epilepsie sau afecțiuni psihice, au găsit aici alinare și vindecare. Astăzi, Izvorul Tămăduirii rămâne un simbol al credinței și al speranței.
În fiecare an, în Vinerea din Săptămâna Luminată, credincioșii vin la mănăstirea Brâncoveanu pentru ca problemele de sănătate să le fie alinate de Izvorul Tămăduirii.
Un alt loc important al mănăstirii este altarul din pădure, un spațiu deschis unde se țin slujbe în mijlocul naturii. Mănăstirea găzduiește și „Academia de la Sâmbăta,” un centru dedicat artei, științei și culturii creștine unde se desfășoară conferințe și simpozioane.
Dacă vrei să vizitezi Mănăstirea Brâncoveanu, poți ajunge cu mașina:
Pe DN1/E68, fie că vii dinspre Sibiu, fie dinspre Brașov, trebuie să faci dreapta (sau stânga, în funcție de direcția din care vii) în dreptul localității Sâmbăta de Jos, urmând DJ105B către Sâmbăta de Sus. Din acest punct, drumul până la Stațiunea Sâmbăta de Sus este scurt, iar de acolo, pe DJ108B, mai sunt doar câteva minute până la mănăstire.
Există și autocare și curse speciale care deservesc această zonă, mai ales din orașele mari din apropiere, cum ar fi Sibiu, Brașov sau Făgăraș. Alternativa este să iei trenul, iar până la mănăstire poți face autostopul, în lipsă de alte mijloace de transport. Din localitate până la Mănăstire sunt în jur de 15 kilometri, care pot fi făcuți pe jos, dacă este vară, însă în sezonul rece, lucrurile sunt puțin mai complicate și cel mai bine este să ai propria mașină sau să rogi pe cineva să te ducă. Există și curse speciale organizate pentru credincioșii care vor să ajungă aici.