Pârtia de la Cheile Grădiștei, județul Brașov, a fost plină toată ziua de oameni fericiți că stratul este potrivit pentru schiuri. Acum au o grămadă de poze din această vacanță reușită într-un decor alb.
Pe pârtia de schi de la Cheile Grădiștei, a fost un Crăciun ca în povești, cu multă zăpadă.
Turist: „Vremea este foarte bună, zăpadă este din plin. Am luat masa împreună la cazare, acum am venit să ne dăm puțin cu sania și cu schiurile.”
Cei care și-au închiriat sania pentru toată ziua au plătit 50 de lei.
Sunt -2 grade Celsius și a început să ningă. Chiar dacă este ceață pe pârtie, sunt zeci de turiști care vor să profite din plin de zăpadă. Închirierea unui echipament de schi pentru un adult costa 70 de lei, iar pentru un copil 60. Pentru un skipass cu 40 de puncte, adulții plătesc 240 de lei, iar cei mici 200.
Și la Azuga a nins, iar zăpada a atras mulți dintre turiștii cazați pe Valea Prahovei. Săniușul a fost cea mai ieftină distracție: 15 lei.
Cine se dă cu colacul pe zăpadă plătește 40 de lei pentru 30 de minute. Pe o astfel de vreme, și amatorii de motoare au avut de unde alege.
Reporter: „Cât durează o tură?
Daniel Burlan, reprezentant centru de închiriere: De principiu, cam o oră.
Reporter: Cât costă o tură?
Daniel Burlan, reprezentant centru de închiriere: 300 de lei de mașinuță. În primul rând trebuie să deținem permis de conducere categoria B, să nu fi consumat sau să nu consumăm băuturi alcoolice pe perioada deplasării.”
O doamnă a vrut să își sărbătorească ziua de naștere pe pârtia din Azuga.
Magdalena Manoilescu, schior: „Este cald, ninge, e frumos că ninge de Crăciun, pârtia este bună, zăpada puțin grea că-i apoasă, dar e excelent. Astăzi e ziua mea și totdeauna mi-a plăcut să vin la munte.”
Reporter: „Cum e pârtia?”
Cătălin, schior: „Este foarte bună după o zi de ploaie, se prezintă foarte bine, nu sunt cozi, nu e aglomerație, e perfect.”
Oaspeții și-au încheiat ziua la cinele festive pregătite de hoteluri cu mare atenție.
În centrul Brașovului sunt zeci de turiști care merg spre târgul de Crăciun pentru un vin fiert, un ceai fierbinte ori o turtă dulce.
Sunt însă și o mulțime de oameni care se relaxează în restaurantele din stațiuni unde savurează preparate tradiționale românești.
În multe locuri sunt organizate și petreceri. Iar joi, în a doua zi de Crăciun, oamenii se vor bucura de activitățile de iarnă.
Pârtiile de schi și snowboard sunt pregătite pentru o zi reușită de vacanță.