„Răbdarea Rusiei are o limită, dar se termină dacă este pusă la încercare la nesfârşit". Serghei Lavrov, amenințări voalate

„Răbdarea Rusiei are o limită, dar se termină dacă este pusă la încercare la nesfârşit". Serghei Lavrov, amenințări voal
📅 2024-11-27

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de mandat de preşedintele american Joe Biden, dar şi de Marea Britanie şi Franţa, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Noi avem multe zicale ce ilustrează caracterul poporului nostru: "Măsoară de şapte ori şi taie o singură dată !"; "Dumnezeu a avut răbdare şi ne-a încredinţat să fim răbdători", dar răbdarea în mod inevitabil se termină dacă este pusă la încercare la nesfârşit", a spus Lavrov, vorbind la televiziunea rusă, în timp ce-l însoţea pe preşedintele rus Vladimir Putin într-o vizită în Kazahstan.

El a susţinut în aceeaşi declaraţie că Rusia a avut grijă să „nu sară calul", dar atunci când îşi va lua avânt va fi foarte greu de oprit, făcând referire la ameninţările cu represalii deja formulate de Moscova după ce SUA, Marea Britanie şi Franţa au autorizat Ucraina să lovească ţinte în profunzimea teritoriului rus cu rachete occidentale.

Rachete ATACMS, după „binecuvântarea” lui Biden

După unda verde primită de la aliaţii săi, începând cu Joe Biden în ultimele luni de mandat, Ucraina a atacat marţea şi joia trecută instalaţii militare în Rusia cu rachete americane ATACMS şi britanice Storm Shadow, care au o rază de acţiune de până la 300 de kilometri. Rusia a ripostat lovind cu noua sa rachetă balistică hipersonică Oreşnik o fabrică de armament în oraşul ucrainean Dnipro şi oficializând revizuirea doctrinei sale nucleare în sensul scăderii pragului de utilizare a armelor nucleare.

Dar au urmat două noi atacuri ucrainene cu rachete ATACMS, sâmbătă şi luni, asupra unei baterii antiaeriene ruseşti S-400 şi asupra unui aerodrom în provincia rusă Kursk, care fusese vizat şi de atacul anterior cu rachete Storm Shadow. Rusia susţine că a doborât 10 din cele 13 rachete lansate de Ucraina în aceste ultime două salve şi că pregăteşte noi represalii, recunoscând totodată că rachetele care nu au fost doborâte şi-au atins ţintele şi inclusiv au provocat victime printre militarii ruşi.

După ce a dat curs cererilor insistente ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a autorizat lovirea teritoriului rus cu rachete cu rază lungă de acţiune, preşedintele american Joe Biden încearcă să livreze Ucrainei întreg ajutorul aprobat de Congres înainte de reinstalarea la Casa Albă, pe 20 ianuarie a lui Donald Trump, care s-a manifestat critic faţă de ajutorul oferit Kievului şi a promis că va face rapid pace între Ucraina şi Rusia.

De asemenea, conform unor responsabili citaţi sub anonimat săptămâna trecută de publicaţia New York Times, preşedintele Biden ar putea oferi Ucrainei arme nucleare în perioada rămasă până la încheierea mandatului său. „Mai mulţi oficiali au sugerat chiar că Biden ar putea restitui Ucrainei arme nucleare care au aparţinut acesteia după destrămarea Uniunii Sovietice. Aceasta ar reprezenta o descurajare enormă şi imediată (faţă de Rusia n.red). Totuşi, un asemenea pas ar fi complicat şi ar avea implicaţii serioase", mai scrie ziarul american.

Comentând această idee pe care a descris-o drept "nebunească", purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că "acţiunile iresponsabile" ale Ucrainei şi ale susţinătorilor occidentali ai acesteia ar putea aduce omenirea "pe marginea catastrofei".

La rândul său, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a afirmat marţi că dacă Occidentul furnizează Ucrainei arme nucleare, Rusia va considera acest transfer echivalent cu un atac nuclear asupra sa şi un temei pentru a răspunde cu atacuri nucleare.

Preşedintele Putin a ameninţat anterior Kievul şi Occidentul că Rusia va răspunde într-un mod "decisiv şi simetric" oricărei noi escaladări a conflictului, după ce avertizase deja că o decizie favorabilă solicitării Kievului de a lovi teritoriul rus cu rachete occidentale ar însemna implicarea directă a ţărilor NATO în conflictul din Ucraina Putin a motivat că localizarea ţintelor prin satelit şi direcţionarea rachetelor către acestea nu pot fi realizate de armata ucraineană fără implicarea ţărilor care îi furnizează respectivele rachete.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

„Răbdarea Rusiei are o limită, dar se termină dacă este pusă la încercare la nesfârşit". Serghei Lavrov, amenințări voalate

Răbdarea Rusiei are o limită, spune ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Oficialul rus a făcut referire la atacurile cu rachete cu rază lungă de acțiune, autorizate de administrația Biden și de forțele aliate britanice și franceze.

Decizia radicală pe care trebuie trebuie să o ia Kievul pentru a-și consolida armata. Analiza unui oficial SUA

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare, a declarat un oficial american citat de Reuters.

O mare companie închide fabricile din Austria și Marea Britanie și își mută o parte din producție în România

Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare.

A murit Maria Alexandru, una dintre cele mai mari jucătoare de tenis de masă ale României. Avea un palmares incredibil

Maria Alexandru, fosta mare jucătoare de tenis masă, multiplă medaliată la Campionatele Mondiale și Europene, a murit la vârsta de 84 de ani.

Manifestații pașnice în toată țara împotriva lui Călin Georgescu. Anunțul Jandarmeriei despre protestul din Capitală

Tinerii din mai multe orașe din țară au ieșit să protesteze împotriva lui Călin Georgescu, asta după ce candidatul independent a intrat în cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale de pe prima poziție.

CTP, despre anularea alegerilor: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Călin Georgescu”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a catalogat posibilitatea anulării de către CCR a primului tur al alegerilor prezidențiale drept o „catastrofă” „și mai mare decât procentajul lui Călin Georgescu”.

Horoscop 28 noiembrie 2024, cu Neti Sandu. O zi cu provocări pentru zodii

Horoscop 28 noiembrie 2024, prezentat cu Neti Sandu la Știrile PRO TV. Se anunță o zi cu provocări pentru zodii. Pot exista schimbări importante sau momente semnificative.

Amenințarea Israelului pentru Hezbollah la doar câteva ore după ce armistițiul a intrat în vigoare: „Vom răspunde ferm”

Acordul de încetare a focului între Israel și Hezbollah mediat de Statele Unite și Franța a intrat în vigoare miercuri dimineață.

România va produce armament și muniție la standardele NATO. Marea schimbare anunțată la fabricile de profil

Fabricile românești de armament, muniție și explozibili ar urma să fie retehnologizate, în următorii șase ani, pentru a ajunge să producă la standarde NATO.

Cum se pregătesc liberalii de alegerile parlamentare. Ilie Bolojan: „Cred că PNL și-a învățat lecția”

Începând de miercuri seară, vom discuta cu reprezentanții marilor partide care se vor prezenta duminica, la urne. Primul invitat al Știrilor Pro TV, este Ilie Bolojan, noul președinte interimat al PNL.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.