Un renumit miliardar se angajează să compenseze financiar retragerea SUA din Acordul de la Paris

Un renumit miliardar se angajează să compenseze financiar retragerea SUA din Acordul de la Paris
📅 2025-01-30

Omul de afaceri filantrop şi fostul primar al New York-ului, în prezent trimis special al ONU pentru climă, a anunţat că va compensa oprirea contribuţiilor SUA către organismul ONU pentru climă, aşa cum a făcut în timpul primului mandat al lui Donald Trump.

Statele Unite contribuie cu peste 20% la bugetul Conferinţei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, al cărei sediu se află la Bonn, în Germania, şi sub egida căreia sunt organizate în fiecare an COP-urile privind clima.

Costurile de funcţionare ale acestui organism au fost estimate la 88,4 milioane de euro pentru anii 2024 şi 2025.

Asociaţia "Bloomberg Philanthropies şi alţi finanţatori americani pentru climă se vor asigura că Statele Unite îşi îndeplinesc obligaţiile climatice globale în urma intenţiei guvernului federal de a se retrage pentru a doua oară din Acordul de la Paris", a asigurat omul de afaceri într-un comunicat.

Încheiat sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite în urmă cu aproape zece ani, acest acord reuneşte aproape toate statele lumii şi urmăreşte să menţină încălzirea globală sub un anumit prag prin reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră.

"Deşi finanţarea guvernamentală rămâne esenţială pentru misiunea noastră, contribuţii ca aceasta sunt vitale pentru a permite secretariatului ONU pentru schimbările climatice să ajute ţările să îşi îndeplinească angajamentele asumate în cadrul Acordului de la Paris", a salutat şeful UN Climate, Simon Stiell.

Când a fost anunţată prima retragere americană din Statele Unite, în 2017, Michael Bloomberg a promis până la 15 milioane de dolari pentru a sprijini UN Climate şi, împreună cu fostul guvernator al Californiei, Jerry Brown, a lansat America's Pledge, o iniţiativă care reuneşte autorităţi locale şi întreprinderi americane angajate faţă de climă.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Sfinții Trei Ierarhi, sărbătoriți pe 30 ianuarie. Cine sunt Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur sunt cunoscuți ca cei mai mari învățători păstori ai Bisericii. Iată care este povestea celor Trei ierarhi, prăznuiți pe 30 ianuarie 2024.

AI-ul cu capul în nori. Chatbotul PayPal a ajuns viral după ce a felicitat victima unei escrocherii

Inteligența artificială nu este mereu ceea ce pare. Așa că astăzi ne uităm la câteva exemple interesante în care inteligența artificială este lăsată să își facă de cap.

Robert F. Kennedy, audiat într-o comisie a Senatului. Democrații l-au atacat: „a îmbrățișat teorii ale conspirației”

Mai bine de două ore a stat Robert F. Kennedy în fața unei comisii a Senatului american, unde a fost audiat pentru postul de șef al Departamentului de Sănătate.

Trageri loto, joi, 30 ianuarie 2025. Peste 2,34 milioane de euro sunt în joc la loto 6/49

Joi, 30 ianuarie 2025, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Loteria Română a acordat premii în valoare de 1,94 milioane de lei, duminică, 26 ianuarie.

Descoperire unică în sudul României. Un fildeş de mamut lânos a intrat în patrimoniul Muzeului Buzău

Un incisiv superior aparţinând unui mamut lânos, contemporan cu populaţiile de homo sapiens, cu primii oameni moderni, a fost descoperit într-o ravenă din comuna Săpoca.

Vreme extremă în Europa. Inundații severe în Franța, viscol și ninsori puternice în Spania și Italia

Europa nu scapă de vremea capricioasă. Nord-vestul Franței a fost din nou măturat de ploi torențiale, în timp ce în Spania este alertă de viscol.

Constructorii s-au mobilizat pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești, ajutați de vremea bună. În primăvară va fi gata

Vremea bună din aceste zile a readus muncitorii pe șantierul Drumului Expres Craiova-Pitești. Constructorul care trebuie să termine o bucată de 12 kilometri a mobilizat acolo aproape cinci sute de muncitori și peste 170 de utilaje și echipamente.

Afacerile din Nădlac, lovite de intrarea în Schengen. Punctul de frontieră e pustiu, iar vânzările au scăzut și cu 70%

Intrarea României în spațiul Schengen nu este motiv de bucurie pentru toată lumea. Localnicii din orașul Nădlac sunt disperați pentru că afacerile din vamă se află în pragul falimentului.

Moment de cotitură în Germania. Extrema dreaptă și conservatorii s-au aliat într-o moțiune împotriva migrației. Ce urmează

Rezistența împotriva ascensiunii extremei drepte în Germania a căzut, o dată cu alianța între extrema dreaptă și conservatorii germani, care au adoptat o moțiune ce înăsprește migrația.

Salvamontiștii din Valea Jiului au simulat salvarea turiștilor dintr-o telecabină defectă. „Se face totul real”

Turiști blocați în telecabină din cauza unei defecțiuni. Din fericire, este doar scenariul unui exercițiu al salvamontiștilor din Valea Jiului, menit să îi antreneze pe aceștia pentru situații extreme.

Good News

Only good and positive news.