Prima Doamnă a lipsit motivat de la ceremonie, pentru că a deschis oficial sezonul de Crăciun la Casa Albă.
Pentru a opta și ultima dată, Joe Biden și-a primit invitații pe peluza de sud a Casei Albe pentru a grația doi curcani. De această dată, președintele a avut de ales dintre „Peach” și „Blossom”.
Joe Biden: „Ce spui Peach? Peach face o pledoarie de ultim moment. Cei doi curcani au fost botezați după floarea statului Delaware, floarea de piersic.”
Cântăresc în jur de 20 de kilograme fiecare, adoră să mânânce brânză și chiar să se uite la meciuri de box. Înainte de-a se bucura de mărinimia liderului american, cei doi s-au răsfățat cu o noapte la un hotel de cinci stele din Washington, pentru a se recupera după drumul din Minnesota.
Joe Biden: „E un drum de 1.770 de kilometri. Durează 16 ore și jumătate. În tot acest timp, și-au păstrat calmul, au continuat să facă zgomot și încă mai fac asta. Și-au petrecut nopțile ascultând muzica lor preferată, inclusiv cântecul „Livin' on a Prayer”. Ei bine, rugăciunile voastre vor fi ascultate astăzi. Îi grațiez pe „Peach” și pe „Blossom!”
În loc să sfârșească bine rumeniți pe masa festivă a familiei Biden, curcanii, norocoși din fire, își vor petrece restul vieții într-o fermă.
Președintele Biden a urmat, astfel, o tradiție veche de 77 de ani, marcată înainte de vacanța de Ziua Recunoștinței. Atunci, așa cum spune obiceiul, de pe mesele americanilor nu lipșeste friptura de curcan.