Și că au întrecut inclusiv spectacolul pirotehnic de la Paris.
Mai multe focuri de artificii au luminat simultan cerul în Dubai si au învăluit maiestuos Burj Khalifa, cel mai înalt zgârie-nori din lume.
Turiștii și localnicii s-au bucurat împreună și de un impresionant spectacol cu drone.
La Londra, bătăile bătrânului Big Ben au anunțat sosirea lui în 2025, în timp ce London Eye a fost „scena” pentru dansul artificiilor. Primarul capitalei britanice a ales personal muzica pentru spectacolul de 12 minute, cu tema „Speranță”. Edilul a explicat apoi că a încercat să transmită planetei că Londra este un oraș pentru toată lumea.
Și Bulevardul Champs-Elysées s-a dovedit neîncăpător pentru sutele de mii de oameni care au ales să întâmpine Anul Nou pe străzi. Spectacolul de artificii - care a avut temă trecerea ireversibilă a timpului - a pus în valoare silueta impresionantă a Arcului de Triumf.
La Berlin, cerul nopții s-a umplut de culoare deasupra Porții Brandenburg.
O ploaie scurtă nu le-a stricat buna dispoziție americanilor și turiștilor strânși în Times Square, la New York. Trecerea în 2025 a fost marcată, ca în fiecare an, de o ploaie de confetti, pe oda adusă metropolei de Frank Sinatra.
Faimoasa bilă uriașă cu înveliș de cristal care a cântărit aproape șase tone a coborât în mijlocul petrecăreților. Sărbătoarea de la New York a inclus și un spectacol muzical. Au urcat pe scenă, trupele TLC și Jonas Brothers.
Iar la Rio de Janeiro, două milioane de oameni au umplut faimoasa plajă Copacabana și s-au pus pe dans.