Căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Moscovei, pe 8 decembrie a reprezentat un regres serios pentru Rusia, aflată în război cu Ucraina din 2022 şi care menţine baze militare strategice în Siria.
"Suntem convinşi că, dintr-o perspectivă strategică, eliminarea prezenţei Rusiei în Siria va contribui la stabilitatea nu doar a statului sirian, ci şi a întregului Orient Mijlociu şi a Africii", a declarat ministrul ucrainean de externe după o întrevedere cu noul lider sirian.
Ucraina a întrerupt relaţiile diplomatice cu Damasc în 2022, în urma recunoaşterii de către Siria a anexării peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014.
"În cursul anilor precedenţi, cele două popoare ale noastre au suferit foarte mult din cauza regimurilor criminale, rus şi iranian", a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene, în timpul unei conferinţe de presă cu omologul său sirian, Assaad al-Shibani. El a spus că speră "ca noua Sirie să fie un stat care va respecta dreptul internaţional, inclusiv integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei". "Aceasta va deschide calea pentru reluarea relaţiilor diplomatice, a dialogului politic şi a activităţii misiunilor diplomatice", a adăugat Andrii Sîbiga.
La rândul său, şeful diplomaţiei siriene a afirmat că "vor exista parteneriate strategice" între cele două ţări la nivel politic, economic şi social, pe lângă "parteneriatele ştiinţifice" pe care Damascul doreşte să le "relanseze" cu Ucraina.
Duminică însă, noul lider sirian a lăudat "interesele strategice profunde" dintre Siria şi Rusia, în cadrul unui interviu acordat canalului Al-Arabiya în care a subliniat dorinţa de a păstra această relaţie. "Rusia este o ţară importantă", a adăugat Ahmad al-Shareh, subliniind că "tot armamentul sirian este de origine rusă şi multe centrale electrice sunt administrate de experţi ruşi". "Nu vrem ca Rusia să părăsească Siria în modul în care unii şi-ar dori-o", a afirmat al-Shareh.
Andrii Sîbiga a anunţat livrarea "gratuită" în Siria, începând de marţi, a "500 de tone de făină ucraineană", cantitatea care, în opinia sa, va "hrăni peste 33.000 de familii".
Căderea regimului preşedintelui Bashar al-Assad a fost o lovitură dură pentru Rusia, care a fost, alături de Iran, principalul aliat al fostului preşedinte sirian şi a intervenit militar în Siria din 2015.