Povestea unui bărbat care și-a întâlnit familia biologică la 75 de ani după ce a fost adoptat. „Miracolul meu de Crăciun”

Povestea unui bărbat care și-a întâlnit familia biologică la 75 de ani după ce a fost adoptat. „Miracolul meu de Crăciun
📅 2024-12-25

Dixon Handshaw – care locuiește în Carolina de Nord – a zburat în Rochester, New York, unde a întâlnit câțiva dintre frații și surorile sale vitregi, înaintea petrecerii anuale de Crăciun a familiei.

„Toată viața, am visat să am frați undeva. Acesta este miracolul meu de Crăciun”, a spus Handshaw.

El și-a întâlnit peste 50 de rude despre care nu știa că există până la începutul acestui an, după cum a declarat pentru CNN. Reuniunea a fost o surpriză plăcută pentru Handshaw care a fost singurul copil al părinților săi adoptivi.

„Nu am întâlnit niciodată pe nimeni care să-mi împărtășească ADN-ul”, a mărturisit Handshaw. „A fost minunat”. „Nu am simțit niciodată o asemenea revărsare de iubire necondiționată ca din noua mea familie”.

Născut în Buffalo, New York, în 1949, Handshaw a fost adoptat la vârsta de trei luni și a avut o copilărie fericită. Părinții săi au fost sinceri cu privire la adopția sa.

„Întotdeauna am vrut să-mi găsesc familia biologică, dar statul New York a sigilat certificatele de naștere înainte de adopție și a fost imposibil să aflu”, a spus Handshaw.

Handshaw a primit certificatul de naștere original în august 2024. Atunci a aflat numele tatălui său biologic: Robert „Bud” Romig.

„Primul lucru pe care l-am făcut când am primit numele tatălui meu a fost să-l caut pe Google și mi-a apărut necrologul lui”, a spus Handshaw. „Nu numai că am fost șocat să văd că arăt exact ca el, dar am știut imediat că am mai mulți frați și o soră”.

Handshaw nu are idee de ce a fost dat spre adopție, dar știe că tatăl său era student absolvent la departamentul de fizică al Universității Cornell. Mama lui era secretara de departament, a spus el. Mama lui biologică nu a mai avut copii, a spus Handshaw, dar el s-a întrebat întotdeauna dacă tatăl său a mai devenit părinte.

După nașterea lui Handshaw, Romig s-a stabilit la Rochester cu o femeie care avea trei fii ai ei. Romig i-a adoptat pe cei trei băieți, a spus Handshaw. Cuplul a continuat să aibă cinci copii – patru băieți și o fată. Handshaw l-a contactat pe Gary Romig, unul dintre fiii adoptați ai tatălui său, a spus el pentru CNN.

„L-am ales pe Gary drept cel pe care l-aș suna pentru că știam că el a fost adoptat, ca și mine, așa că m-am gândit că va fi empatic cu situația mea”, a spus Handshaw.

Gary era la serviciu când a primit primul apel de la Handshaw.

„Am primit un telefon și nu am recunoscut numărul. Nu răspund niciodată la telefon dacă nu recunosc numărul. Dar din anumite motive, am răspuns”, a spus Romig. „Și el spune: Bună, numele meu este Dixon. Tu ești Gary Romig? Am spus: Sunt. El spune: Sunt fratele tău, iar eu zic: Ce?”.

Handshaw i-a trimis lui Romig o fotografie cu el, care a recunoscut imediat chipul tatălui său vitreg. „I-am trimis o poză și (Gary) a trimis-o tuturor fraților săi”, a spus Handshaw. „Au spus: Este tata!”.

Gary și-a ținut frații în suspans timp de două ore și jumătate, înainte de a le spune: „Acesta este noul vostru frate”, a spus Handshaw pentru CNN.

Deși Handshaw nu își petrece ziua de Crăciun cu noua sa familie, intenționează să petreacă mai mult timp cu ei în viitorul apropiat.

„Vom merge în camping împreună vara aceasta,” a spus el, adăugând că el și frații săi au deja un grup de mesaje.

În prezent, Handshaw și frații săi recuperează timpul pierdut.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Pericol în curtea unui cămin de bătrâni din Constanţa. Elicea unei eoliene funcţionează necontrolat din cauza vântului

Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albî, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici.

Mesajul emoționant transmis de Nadia Comăneci înainte de noul an. „Felicitări sportivilor noştri”

Nadia Comăneci, cel mai titrat sportiv român la Jocurile Olimpice, a postat în social media, marţi seară, un mesaj înainte de noul an, în care aminteşte de Paris 2024.

Horoscop 26 decembrie 2024, cu Neti Sandu. E sărbătoare și o să fie bucurie în suflet pentru zodii

Horoscop 26 decembrie 2024, realizat de Neti Sandu pentru Știrile PRO TV. E sărbătoare și o să fie bucurie în suflet încât să iertăm ce e de iertat inclusiv pe noi și să ne bucurăm de toate lucrurile minunate pe care le trăim.  

Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa. „Toate cheltuielile le-am făcut din banii mei”. VIDEO

Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei facturi pe care le-a plătit în nume propriu pentru zboruri efectuate spre Nisa, cu un avion privat, închiriat de o firmă din grupul Nordis.  

Vremuri grele pentru democraţiile liberale după un an electoral record. ”Planeta şi societăţile trăiesc o mare transformare”

Criză de încredere, scene politice fragmentate, ascensiune a extremelor şi a populiştilor: democraţiile liberale ies mai fragilizate ca oricând din zecile de alegeri care au avut loc în lume în 2024, favorizând de facto derivele autoritare.

Celebra casă din filmul „Singur acasă” și-a găsit cumpărător chiar de Crăciun. Suma fabuloasă plătită pentru ea

Celebra casă din la fel de celebrul film de Crăciun „Home Alone” („Singur acasă”) din 1990 și-a găsit cumpărător.

Risc ridicat de producere a avalanşelor în Munţii Bucegi şi Făgăraş. Avertismentul salvamontiştilor

Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş.

Nivelul Mării Negre crește constant. Există însă și un efect benefic, explică cercetătorii

Efectele schimbărilor climatice sunt tot mai vizibile pe litoralul românesc. Cercetătorii avertizează că nivelul Mării Negre a crescut constant în ultimii 90 de ani, cu o medie anuală de aproape 2 milimetri, iar acest proces s-a accelerat recent.

Crăciunul a venit cu cel mai frumos dar pentru mai multe familii. Ce spune tradiția despre bebelușii născuți pe 25 decembrie

Pentru numeroase familii, Crăciunul a venit cu cel mai frumos dar de sărbători: un copil. Tradiția spune că bebelușii care se nasc în această noapte sfântă sunt norocoși. Aproximativ 50.000 de români își sărbătoresc ziua de naștere de Crăciun.

Târgurile de Crăciun din țară, afectate de vremea capricioasă. Vinul fiert și ciocolata caldă au mai înveselit atmosfera

Vinul fiert și ciocolata caldă au mai înveselit atmosfera de la târgurile de Crăciun în această zi de sărbătoare. Puținii vizitatori care au înfruntat vremea au vizitat căsuțele deschise, au făcut poze și s-au plimbat prin ploaie.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.