Musk, clasat de Forbes drept cel mai bogat om din lume, a beneficiat astfel de victoria lui Trump, antreprenorul miliardar fiind aşteptat să exercite o influenţă extraordinară pentru a-şi ajuta companiile şi pentru a-şi asigura un tratament guvernamental favorabil. Cu multe legături cu Washingtonul, Musk a contribuit cu milioane de dolari pentru a sprijini campania prezidenţială a lui Trump şi a avut numeroase apariţii publice alături de noul preşedinte ales al SUA, notează Reuters.
Trump a anunţat că intenţionează să-l numească pe Musk, fondatorul Tesla şi SpaceX şi proprietarul platformei de social media X, la conducerea noului Departament al Eficienţei Guvernamentale (DOGE), împreună cu omul de afaceri republican Vivek Ramaswamy. Misiunea lor: "să trimită valuri de şoc în sistem", făcând reduceri drastice în bugetul federal.
Un "clasament al celor mai teribil de stupide cheltuieli" va fi publicat, ceea ce "va fi pe de o parte extrem de tragic, cât şi extrem de distractiv", a anunţat Musk pe reţeaua X după anunţarea viitoarei sale numiri.
Rămâne de văzut cum se vor înţelege două personalităţi notoriu egocentrice, precum Elon Musk şi Donald Trump, pe termen lung, notează AFP.
Născut pe 28 iunie 1971 în Africa de Sud, dintr-un tată inginer şi un model canadian, cel mai bogat om din lume - american naturalizat - a devenit cea mai controversată figură a neocapitalismului.
Musk îşi împărtăşeşte ambiţiile sale extraplanetare şi ideile tehno-libertariene celor peste 200 de milioane de abonaţi de pe platforma pe care a cumpărat-o în 2022, schimbându-i numele din "Twitter" în "X".
Elon Musk, în vârstă de 53 de ani, s-a aruncat cu toată forţa în campania electorală a lui Donald Trump în ultimele săptămâni.
Imaginile cu multimiliardarul - Forbes îi estimează averea la peste 300 de miliarde de dolari - sărind pe scenă în timpul unui miting republican în Pennsylvania au făcut înconjurul lumii.
Comitetul său de sprijin a organizat o loterie care oferea zilnic un milion de dolari alegătorilor înregistraţi din statele cheie care au fost de acord să semneze o petiţie conservatoare în favoarea libertăţii de exprimare şi a dreptului de a deţine arme.
El a investit peste 100 de milioane de dolari în campania preşedintelui ales, şi şi-a folosit reţeaua socială, pe care postează fără întrerupere, ca o cutie de rezonanţă.
Prin urmare, el a fost numit ministru, în plus faţă de rolul său de conducere a Tesla, cel mai mare producător mondial de vehicule electrice, şi SpaceX, compania sa spaţială.
Elon Musk conduce diverse alte proiecte care ilustrează viziunea sa tehno-futuristă despre o umanitate dezvoltată prin ştiinţă, destinată să prospere pe alte planete. Printre aceste proiecte: Neuralink, un start-up care îşi propune să conecteze creierul uman direct la computer.
Megaloman, obsedat de muncă, antreprenorul şi-a cultivat mereu o imagine de şef rebel, pasionat de provocări şi împotriva corectitudinii politice.
Linia sa libertariană, făţiş masculină, şi critica sa virulentă la adresa imigraţiei l-au făcut din ce în ce mai popular în rândul dreptei americane, ajungând până la a-l seduce pe Donald Trump, care l-a numit un "super geniu" în discursul său de victorie.
Musk are, de asemenea, o înclinaţie spre teoriile conspiraţiei: el a susţinut, de exemplu, în acest an că Partidul Democrat "importă în mod deliberat migranţi ilegali" pentru a-şi creşte baza electorală.
În iulie, el a anunţat că va muta în Texas sediile SpaceX şi X, în semn de protest faţă de adoptarea unei legi privind elevii transgender din California, stat pe care republicanii îl critică constant pentru politicile sale progresiste.
El a mutat deja acolo sediul Tesla în 2021.
Pe reţeaua X, Elon Musk şi-a prezentat sfaturile pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a stârnit controverse propunând "să-i facă un copil" superstarului Taylor Swift, după ce aceasta din urmă a luat poziţie împotriva lui Donald Trump, sau chiar a descris drept "interesantă" o teorie potrivit căreia doar "bărbaţii dominanţi" ar trebui să ia decizii politice.
În mai 2021, el a dezvăluit că are sindromul Asperger, o formă de autism. Mai recent, el a spus că a luat ketamină, un anestezic puternic folosit uneori greşit în scopuri stimulative sau euforice, pentru a-şi trata tendinţa spre depresie.
Divorţat de trei ori, Elon Musk este tatăl a zece copii, dintre care unul a murit la vârsta de 10 săptămâni. Unul dintre copiii săi, o fiică transgender, a depus o cerere oficială de schimbare a numelui de familie, precum şi a sexului, pentru a rupe astfel toate legăturile cu faimosul ei tată.