„În noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025, Muzeul Drents a fost victima unui furt violent de artă. Suntem profund șocați de acest eveniment. Ne întristează foarte mult și transmitem sincere regrete colegilor noștri de la Muzeul Național de Istorie a României din București, de la care au fost împrumutate operele de artă furate. Speranța noastră este că operele de artă vor fi returnate în stare intactă, având în vedere valoarea lor culturală. În prezent, toți colegii noștri lucrează din greu pentru a face față consecințelor acestor evenimente. Din cauza cercetărilor în curs, a lucrărilor de restaurare și a pregătirilor pentru o nouă expoziție, ne vom redeschide publicului vineri, 31 ianuarie”, este comunicatul muzeului.
Muzeul Național de Istorie a împrumutat Muzeului Drents din Țările de Jos peste 600 de artefacte dacice, în baza unui contract strict care prevedea condiții de siguranță privind transportul și depozitarea și expunerea obiectelor de patrimoniu.
Transferul tezaurului dacic către instituția de cultură din Țările de Jos s-a făcut în baza unui document semnat de cele două instituții de cultură în cursul lunii mai 2024, perioada în care se aplică fiind 15 iunie 2024 – 15 februarie 2025, interval care cuprinde transportul, montarea și demontarea expoziției, la care se adaugă întreaga perioadă de expunere.
„Perioada de împrumut începe când bunurile culturale părăsesc sediul MNIR și se termină când ajung înapoi la sediul MNIR”, se arată în contract.
Spargerea a avut loc cu o zi înainte ca expoziția să se încheie. Conform contractului, expoziția de la Muzeul Drents ar fi trebuit să aibă loc între 6 iulie 2024 și 26 ianuarie 2025.
Valoarea la care au fost asigurate obiectele trimise în Țările de Jos depășește 30 de milioane de euro.