Măsura, anunțată din scurt, a provocat nedumerire și haos. Existau temeri că vor fi afectate serviciile sociale și medicale pentru pensionari, dar și pentru cetățenii vulnerabili.
În acest timp, la Casa Albă, tânără purtătoare de cuvânt a noului președinte a susținut prima sa conferință de presă.
Karoline Leavitt, cea mai tânără purtătoare de cuvânt din istoria Casei Albe, a oferit răspunsuri tăioase. Nu au lipsit nici laudele necontenite pentru șeful său.
Karoline Leavitt, putătoarea de cuvânt a Casei Albe: „Aveți acces la cel mai transparent și abordabil președinte din istoria Americii”.
Realizatorii de podcasturi și influencerii vor primi acces la întâlnirile cu presa, a promis Leavitt.
Karoline Leavitt, putătoarea de cuvânt a Casei Albe: „Îmi iau angajamentul să transmit adevărul de pe acest podium, în fiecare zi. Dar solicit tuturor celor din această încăpere să respecte aceleași standarde. Știm că jurnaliștii de la marile publicații americane au diseminat minciuni despre președinte și despre familia lui. Nu vom accepta acest comportament”.
Aceasta a oferit și lămuriri cu privire la subiectul arzător al zilei: planul administrației Trump de a îngheța ajutoarele financiare și împrumuturile federale pentru mii de asociații civile și ONG-uri.
Karoline Leavitt, putătoarea de cuvânt a Casei Albe: „Măsura vizează tăierea fondurilor pentru programele de incluziune, tăierea banilor pentru păcăleala cu programele de protecția mediului care i-au costat pe americanii plătitori de taxe zeci de miliarde de dolari. Încă o dată, oamenii care primesc asistență individuală nu vor fi afectați”.
Măsura a fost contestată în justiție, pentru că fondurile de aproape trei trilioane de dolari fuseseră deja aprobate de Congres. Și urma să finanțeze programe de cercetare, educație și alte inițiative civile. Înainte ca hotărârea să fie blocată de un judecător, a fost atacată virulent de democrați.
Chuck Schumer, liderul minorității democrate din Senat: „Președintele Trump a scufundat țara într-un haos crud, mizerabil și ilegal fără niciun avertisment. Donald Trump a înghețat ajutoare de miliarde, poate chiar trilioane de dolari, bani care ajutau familiile americane în fiecare zi. Donald Trump a făcut multe lucruri rele în ultima săptămână, dar nimic nu se compară cu asta”.
Leavitt a explicat încă o dată că nu doar imigranții ilegali care au comis delicte vor fi vizați de raidurile agenților și apoi deportați.
Karoline Leavitt, putătoarea de cuvânt a Casei Albe: „Dacă ai intrat în țară ilegal, ești un infractor. Prin urmare, poți ajunge să fii deportat”.
3.500 de migranți ilegali au fost arestați în ultimele zile în raiduri realizare în marile orașe americane. În paralel, la granița sudică au ajuns o parte dintre soldații mobilizați de Pentagon pentru acțiuni de securizare. Pușcașii marini au fost filmați în timp ce instalează bariere de sârmă ghimpată la bariera ridicată la frontiera cu Mexicul.