Joe Biden: Uciderea lui Yahya Sinwar este începutul „drumului către pace”. Netanyahu și Hamas îl contrazic

Joe Biden: Uciderea lui Yahya Sinwar este începutul „drumului către pace”. Netanyahu și Hamas îl contrazic
📅 2024-10-18

Aflat vineri la Berlin, Biden a declarat că uciderea lui Sinwar de către israelieni este „un moment de justiţie", deoarece şeful organizaţiei islamiste palestiniene avea mâinile pătate de „sângele unor americani, israelieni, palestinieni şi germani şi al multor altora", transmite AFP, preluat de Agerpres.

În faţa presei, alături de preşedintele american, cancelarul german Olaf Scholz a apreciat la rândul său că odată cu moartea lui Sinwar „se deschide, să sperăm, perspectiva" unui armistiţiu în Gaza şi a unui acord pentru eliberarea ostaticilor „deţinuţi după atacul sângeros al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023".

Israelul a anunţat joi că Sinwar a fost ucis în cursul unei operaţiuni militare la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza. Activistul radical în vârstă de 61 de ani conducea din 2017 organizaţia Hamas, susţinută de Iran, iar la începutul lui august a fost numit conducător politic al mişcării, după ce predecesorul său Ismail Haniyeh a fost asasinat la Teheran pe 31 iulie. Inamicii Israelului pun pe seama statului evreu şi uciderea lui Haniyeh, reaminteşte AFP.

Biden, care a renunţat la încercarea de a fi reales pentru al doilea mandat prezidenţial, face vineri o vizită de adio în Germania, una din cele mai fidele aliate europene ale Statelor Unite. El urma să se întâlnească, alături de Scholz, şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu premierul britanic Keir Starmer; reuniunea cvadripartită are pe agendă situaţia din Orientul Mijlociu şi războiul din Ucraina.

În acest context, liderul în vârstă de 81 de ani de la Casa Albă le-a cerut aliaţilor din NATO să sprijine în continuare Ucraina până la obţinerea unei păci „juste şi durabile" cu Rusia. El a avertizat că alianţa nu poate să îşi slăbească eforturile înaintea unei ierni foarte dificile, în contextul retragerii forţelor ucrainene de pe frontul de est şi al bombardamentelor continue ale artileriei ruse.

Moartea liderului Hamas, considerat a fi artizanul atacului fără precedent asupra Israelului din 7 octombrie 2023, marchează „începutul sfârşitului” războiului din Gaza, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Totuși, el a avertizat însă că războiul din Fâşia Gaza nu s-a încheiat şi că Israelul îşi va continua operaţiunile până când ostaticii vor reveni la căminele lor.

Astăzi răul a primit o lovitură grea, dar sarcina noastră încă nu este realizată. Familiilor ostaticilor le spun: acesta este un moment important din război. Vom continua cu toată forţa până când toţi cei dragi vouă, cei dragi nouă, vor fi acasă”, a spus Netanyahu într-un mesaj video înregistrat.

Qasem Naim, un oficial Hamas de rang înalt, a declarat că uciderea liderilor nu face decât să-i îndârjească pe luptătorii săi.

Hamas devene „mai puternică şi mai populară” cu fiecare asasinare a liderilor. „Se pare că Israelul crede că uciderea liderilor noştri înseamnă sfârşitul mişcării noastre şi al luptei poporului palestinian", a afirmat Qasem în declaraţia sa revizuită. „Da, este foarte dureros şi chinuitor să pierzi oameni dragi, în special lideri extraordinari ca ai noştri, dar ceea ce suntem siguri este că în cele din urmă vom fi victorioşi”, a transmis el.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Astrologul, despre ce ne aduc zodiile: „Este și o perioadă foarte emoțională”

Astrologul Cristina Demetrescu a vorbit în emisiunea La Măruță, de la PRO TV, despre ce transmit astrele zodiilor în perioada următoare și felul în care ne vor influența pozițiile planetelor starea de zi cu zi.

Alegeri prezidențiale și referendum în Republica Moldova. Câte persoane au votat prin corespondenţă şi câte au renunţat

Preşedinta Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, Angelica Caraman, a anunţat, vineri, că procesul de recepţionare a voturilor prin corespondenţă trimise de moldovenii din diaspora s-a încheiat joi seara, la ora 18:00.

Joe Biden: Uciderea lui Yahya Sinwar este începutul „drumului către pace”. Netanyahu și Hamas îl contrazic

Moartea liderului Hamas Yahya Sinwar este o ocazie de a începe un "drum către pace în Orientul Mijlociu”, a declarat președintele SUA, Joe Biden. Totodată, uciderea acestuia reprezintă și drumul către "un viitor mai bun în Gaza, fără Hamas".

Operațiune de amploare în România și Serbia. Captura în valoare de peste 12 milioane de euro reușită de polițiști

Droguri în valoare de peste 12 milioane de euro au fost confiscate de poliţişti de la o reţea care făcea trafic internaţional de substanțe interzise. Este vorba despre pastile psihotrope, spun anchetatorii.  

Mesajul noului șef al NATO pentru România, după ultimul incident cu drone rusești din țară: "Aliaţii au căzut de acord”

Șeful NATO, Mark Rutte, şi-a exprimat vineri solidaritatea cu România şi a felicitat autorităţile române şi comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa pentru răspunsul lor rapid şi eficient la ultimul incident cu drone de pe teritoriul ţării.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.