Două cabluri submarine de telecomunicaţii ale NATO presupus sabotate la Marea Baltică, reparate

Două cabluri submarine de telecomunicaţii ale NATO presupus sabotate la Marea Baltică, reparate
📅 2025-01-07

”Reparaţiile au avut loc azi (luni)”, a declarat AFP însărcinatul cu securitatea la Elisa, Jaakko Wallenius.

Poliţia finlandeză, care a deschis la 26 decembrie o anchetă cu privire la ”sabotaj agravat” după avarierea a patru cabluri de telecomunicaţii şi unui cablu electric (EstLink 2), suspectează un petrolier, Eagle S, care ar face parte dintr-o ”flotă fantomă” rusească, că se află la originea degradărilor.

”Există porbe concludente ale prezenţei Eagle S la faţa locului” unde au fost tăiate cablurile, a precizat Jaakko Wallenius, care a subliniat că ancheta este în curs, lucru care-l împiedică să se pronunţe cu certitudine asupra responsabilităţilor.

”Cablurile au fost tăiate în aşa fel încât să pară o tăietură cu ancora”, a declarat el.

EŞANTIOANE

Eagle S, care naviga sub pavilionul Insulelor Cook şi care venea dintr-un port rusesc, a fost imobilizat şi percheziţionat şi se află în largul Porkkala, la aproximativ 30 de kilometri dus de Helsinki.

Opt dintre marinarii petrolierului au interdicţia de a părăsi teritoriul finlandez.

Vineri, poliţia finlandeză a anunţat că ancheta submarină era ”aproape terminată în privinţa studiului fundului mării”.

Lucrările de reparaţii au început, iar în paralel s-au preşevat eşantioane, preciza ea.

EstLink 2 nu a fost reparat încă.

Întreprinderea Cinia, care operează unul dintre celelalte cabluri avariate - C-Lion 1 între Finlanda şi Germania - estimează că acesta urmează să fie reparat până la 10 ianuarie.

Nicio informaţie nu era disponibilă despre ultimul cablu avariat - operat de CITIC, între Helsinki şi Tallinn.

Autorităţile finlandeze sunt asistate de către un vapor aparţinând Marinei suedeze.

RĂZBOI HIBRID

Suedia şi Finlanda - care au aderat recent la NATO - sunt extrem de atente la incidente recurente la marea baltică.

Aceste acţiuni care ţintesc infrastructuri energetice şi de comunicaţii, fac parte, potrivit unor experţi şi oficiali politici, din ”războiul hibrid” dintre Rusia şi ţări din Occident în acest spaţiu maritim vast, mărginit de state membre NATO la care Moscova dispune de puncte de intrare.

Două cabluri de telecomunicaţii au fost rupte la 17 şi 18 noiembrie în apele teritoriale suedeze.

Un vrachier care naviga sub pavilion chinez, Yi Peng 3, care se afla deasupra zonei la momentul incidentului, s-a aflat în vizorul Stockholmului.

Uniunea Europeană (UE) a anunţat măsuri în vederea ”protejării cablurilor submarine printr-o îmbunătăţire a schimbului de informaţii clasificate, prin implementarea unor noi tehnologii de detectare, capacităţi de reparaţii submarine şi cooperare la nivel internaţional”.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Cele mai norocoase zodii din zodiacul chinezesc. Vezi dacă te-ai născut sub un semn al norocului

Ai avut vreodată curiozitatea să știi dacă te-ai născut sub cel mai norocos semn al horoscopului chinezesc? În lumea astrologiei chinezești, există anumite semne care sunt evidențiate ca simboluri ale norocului și succesului.  

VIDEO. Noul lider al Siriei, Ahmed al-Sharaa, a refuzat să dea mâna cu ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock

Noul lider al Siriei, Ahmed al-Sharaa, comandantul rebelilor care a dărâmat regimul Bashar al-Assad, a refuzat - în urmă cu câteva zile - să dea mâna cu ministrul german de Externe Annalena Baerbock.  

Ludovic Orban, despre candidatura lui Crin Antonescu: ”Nu se poate așa, țaca-țaca”. ”S-a mai făcut o dată frate cu dracul”

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat despre susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu că nu se poate face aşa, ţaca-paca, la o cafea, el arătând că nici în forurile PNL nici în cele ale PSD nu a fost validată această candidatură.

Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit pe 7 ianuarie: cine a fost și ce tradiții și obiceiuri sunt în această zi

În fiecare an, pe 7 ianuarie, creștinii ortodocși sărbătoresc soborul Sfântul Ioan Botezătorul. Aceasta este una dintre cele patru sărbători pe care Biserica Ortodoxă Română i le dedică sfântului.

Un director al Aeroportului Cluj câștigă an de an sute de mii de lei din pariuri

Un director al Aeroportului Cluj a câștigat peste 460.000 de lei din pariuri, șeful companiei de stat asigurându-și astfel cea mai mare parte a veniturilor sale din jocurile de noroc. Oficialul a declarat încasări masive din pariuri doi ani la rând.  

Recep Erdogan anunță că Turcia este gata să intervină militar în Siria: ”Cei care aleg teroarea, să fie îngropați cu armele”

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a declarat că Turcia este gata să intervină dacă Siria se va destrăma, în urma răsturnării de către rebeli a regimului președintelui Bashar Assad.

Două cabluri submarine de telecomunicaţii ale NATO presupus sabotate la Marea Baltică, reparate

Două cabluri de telecomunicaţii între Finlanda şi Estonia, rupte de Crăciun la Marea Baltică de un petrolier, Eagle S, suspectat că face parte din ”flota fantomă” a Rusiei, într-o presupusă sabotare a mai multor cabluri submarine. 

Naomi Osaka și rapperul american Cordae s-au despărţit. Mesajul transmis de startul Australian Open pe reţelele sociale

Cu câteva zile înainte de startul Australian Open de duminică, jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka şi-a anunţat despărţirea de partenerul ei, rapperul american Cordae.

Zendaya şi Tom Holland s-au logodit. Inelul purtat de actriță la Globurile de Aur a devenit viral pe reţelele sociale. FOTO

Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit, au dezvăluit mai multe media americane luni, la o zi după gala Globurilor de Aur unde actriţa şi-a făcut apariţia purtând un inel cu un diamant impresionant, transmite AFP.

Jeremy Strong a copiat ţinuta lui Anne Hathaway din „The Princess Diaries”, la Globurile de Aur. Reacția actriței | FOTO

Actorul Jeremy Strong, nominalizat la Globurile de Aur pentru rolul din „The Apprentice”, a avut la gală o ţinută care a copiat-o pe cea purtată de Anne Hathaway în filmul „The Princess Diaries” din 2001.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.