Erau căsătoriţi de puțină vreme, iar în luna octombrie și-au petrecut luna de miere în Egipt. Trupurile celor doi au fost descoperite de mama bărbatului și de carabineri.
Potrivit carabinierilor, crima s-ar fi petrecut sâmbătă seara, însă corpurile celor doi au fost descoperite abia a doua zi. Presa din peninsulă scrie că mama bărbatului, alarmată că nu i-a răspuns nimeni la telefon, a anunţat serviciile de urgență.
„Și-a apelat fiul, dar nimeni nu a răspuns la telefon. Panicată, mama bărbatului ar fi ajuns la casa în care locuiește și sora defunctului, găsindu-i pe soți fără viață”, scrie presa italiană în urma anchetei făcute de polițiști.
Trupurile au fost găsite în camere separate. Este vorba despre Eliza Ștefania Feru, o româncă în vârstă de 30 de ani, cu cetățenie italiană, și de Daniele Bordicchia, de 39 de ani, soțul ei.
Bărbatul era în dormitor, prăbușit lângă pat, într-o baltă de sânge, iar soţia sa în sufragerie, întinsă pe jos.
Italianul, care lucra ca agent de pază la o firmă privată, ar fi comis crima cu un pistol de calibrul 9, găsit de polițiști lângă el. Pe jos erau două tuburi de cartușe.
Românii care locuiesc în zonă au fost primii care au auzit detalii despre tragedie. Nimeni nu își explică însă de ce, de la o poveste de iubire, s-a ajuns la crimă.
George Isac, avocat stabilit în Italia: „Au făcut nunta de puțin timp. Au fost într-o vacanță, în luna de miere în Egipt și după ce s-au întors, puțin treburile au început să meargă din ce în ce mai rău”.
Potrivit presei din peninsulă, totuși, între cei doi soţi ar fi apărut divergențe iar Eliza ar fi vrut să plece.
George Isac, avocat stabilit în Italia: „Doamna Eliza a trebuit să părăsească casa pentru câteva zile. În acest timp, soțul ei a făcut și ceva declarații pe Facebook de tipul - „dacă te pui împotriva mea, te șterg de pe fața pământului" și din păcate s-a și întâmplat. În timp ce dormea, soțul dumneaei a luat pistolul și a acționat, după care și-a luat viața”.
Vecinii sunt șocați. Sătucul Gaifana, din comuna Gualdo Tadino, este un loc liniștit, iar vara este frecventat de străini pentru peisajele frumoase și apropierea de mare.
Vecin: „Nu au lăsat să se vadă nimic. Este o tragedie foarte mare pentru întreaga comunitate."
Eliza Ştefania Feru era angajată la Institutul Serafico din Assisi, unde lucra că asistentă socio-sanitară, pentru copiii cu dizabilităţi și era foarte apreciată de colegi. Deocamdată, motivul tragediei rămâne necunoscut.