Bucurați-vă, pentru că iarna este hotărâtă să revină și să-și recucerească teritoriile.
O plimbare cu bicicleta ori trotineta, un hamac agățat de doi copaci și copii pe leagăne. Deși pare un tablou de primăvară, așa a fost luni în Capitală.
Băiat: „E frumos, chiar îmi place, chiar e potrivit afară.”
Bucureștenii profită deja de temperaturile ridicate și au ieșit la plimbare prin parcuri. Vremea va fi frumoasă și în zilele care urmează, când se vor înregistra aproximativ 13 grade Celsius, iar valorile termice vor fi mai mari comparativ cu media multianuală specifică acestei perioade. În schimb, temperatura minimă va fi la limita înghețului.
Familie: „Un pic de plimbare cu copiii. Mai au puțin și încep școala și, după teme și lecții, e minunată vremea. Ne-am dat o tură cu bicicletele și acum le-am promis un porumb fiert”.
Cele mai călduroase zile vor fi miercuri și joi, când în Bărăgan și în Dobrogea termometrele vor indica și 18 grade Celsius.
Meda Andrei, meteorolog: „De vineri temperaturile vor începe să scadă, la început în partea de vest a țării, apoi și în rest. Astfel, în weekend, dar mai degrabă la începutul săptămânii viitoare, temperaturile se vor apropia de ceea ce ar trebui să avem în mod normal la această dată. Dacă vorbim de precipitații, până joi inclusiv, acestea vor fi doar sub formă de ploaie, iar pe cele mai înalte creste montane să fie și lapoviță și ninsoare.”
La munte, în Apuseni și în Carpații Orientali, vântul bate cu putere. Până miercuri, acolo este în vigoare un Cod Galben de vânt și ploi.