Camere video montate în toaletele unei școli din Slovacia. Ce spune directorul unității de învățământ

Camere video montate în toaletele unei școli din Slovacia. Ce spune directorul unității de învățământ
📅 2024-11-27

Oficialul spune că are motive serioase: să împiedice bătăile între copii sau chiar consumul de droguri. Evident, părinții nu sunt de aceeași părere și nici autoritățile centrale.

Într-o școală primară din nord-vestul Slovaciei învață peste 500 de copii. Elevii sunt urmăriți peste tot, inclusiv în băi, de camere de supraveghere, pentru siguranța lor. Inițiativa a provocat un val de nemulțumire.

Tatăl unui elev: „Există fotografii care arată că sunt amplasate camere de supraveghere deasupra pisoarelor și practic scanează întreaga zonă a toaletei. Este inacceptabil, este interzis în opinia mea chiar și prin lege, iar școala nu ar trebui să permită acest lucru, deoarece poate fi abuzat de tot felul de pedofili.”

Directorul școlii spune că a luat decizia de a pune camere pentru a împiedica actele de vandalism și incidentele violente între elevi, care aveau loc chiar acolo, în baie.

Directorul școlii: „Nu este intenția sau scopul nostru să filmăm elevii în timp ce își fac nevoile. Este un loc unde elevii mai mici sunt intimidați și, de asemenea, un loc unde proprietatea școlii este deteriorată, prin lovirea ușilor, distrugerea chiuvetelor și a toaletelor în sine. Fie că este vorba de consumul de substanțe narcotice, precum tutun de mestecat, pliculețe cu nicotină sau țigări electronice.”

Experții în protecția datelor personale spun însă că acele camere de supraveghere încalcă legea.

Ladislav Kuffa, expert în camere de supraveghere: „Doamne Dumnezeule, e un lucru îngrozitor! Este ilegal. Legea protecției datelor este clară în ceea ce privește locația camerelor. Nu există vreo posibilitate de a amplasa camere într-o toaletă sau într-un vestiar, mai ales într-o școală”.

Tatăl unui elev: „Copiii nu știu cum să se apere, nu cunosc legea, așa că este o situație abuzivă.”

Situația a ajuns și la urechile ministrul slovac al Educației.

Tomas Drucker, ministrul slovac al Educației: „Nu putem încălca legea chiar dacă avem intenții bune. Voi discuta cu colegii mei pentru a lua legătura cu conducerea școlii, nu pentru a-i mustra, ci pentru a discuta cum îi putem ajuta.”

Cel mai probabil, școala va trebui să scoată camerele din toalete.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Camere video montate în toaletele unei școli din Slovacia. Ce spune directorul unității de învățământ

Indignare printre locuitorii unui mic oraș din Slovacia, după ce directorul școlii primare a dat dispoziție să fie instalate camere de supraveghere în toalete.

A furat o mașină a Poliției Locale Arad, cu girofarul pornit, chiar de sub nasul polițiștilor. Ce a urmat este demn de film

Un om al străzii a reușit să fure marți seară o mașină a poliției locale din Arad, chiar de sub nasul agenților.  

Momente dramatice pe malul râului Bega. O femeie a fost salvată la limită, după ce s-a aruncat de pe un pod

Momente dramatice pe malul râului Bega, din Timișoara. O femeie a fost salvată la limită marți noapte de pompieri.

Turiștii care vizitează Craiova nu se opresc doar la Târgul de Crăciun. Se vând de 10 ori mai multe bilete la muzee

Cei care vizitează în aceste zile orașul Craiova nu se opresc doar la Târgul de Crăciun. Mulți trec și pe la muzee, pentru a afla istoria, tradițiile și obiceiurile din zonă. Se vând în această perioadă și de zece ori mai multe bilete, spun muzeografii.

Moarte bizară în Târgu Mureș. Doi soți, găsiți fără suflare în casă, în timp ce balconul era ars. Amândoi erau surdo-muți

Descoperire șocantă într-un cartier din Târgu Mureș. Un bărbat și o femeie - soț și soție - au fost găsiți fără viață în propriul apartament.  

O femeie care livra mâncare a fost atacată brutal de un individ necunoscut, la Timișoara. Bărbatul ar fi vrut să o violeze

Șcene șocante s-au petrecut marți noapte la Timișoara. O femeie - angajata unei firme care livrează mâncare - a fost atacată brutal de un individ necunoscut și rănită grav.

Vremea azi, 27 noiembrie. Maximele pleacă de la 4 grade în Moldova şi ajung la 15 grade în vestul Olteniei

Ziua de astăzi ne-aduce vreme schimbătoare. Norii apar în cea mai mare parte a țării, iar în centru și în ținuturile estice, e posibil să picure trecător.

Un băiat de 14 ani din Suceava se zbate între viață și moarte după ce s-a urcat pe un tren. Voia să își facă un selfie

Un adolescent de 14 ani din Suceava se zbate între viață și moarte după ce s-a urcat pe un tren. S-a electrocutat și a fost aruncat la pământ. Polițiștii spun că tânărul se urcase acolo pentru a-și face un selfie.

Reacția Kremlinului la ipoteza înarmării nucleare a Ucrainei de către Statele Unite. ”Ascultați cu atenție”

Discuţiile din Occident despre înarmarea Ucrainei cu arme nucleare sunt „absolut iresponsabile”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Israelul a atacat pentru prima dată granița dintre Siria și Liban. Joe Biden anunţase un acord de încetare a focului

Israelul a atacat, marţi seara, pentru prima dată, cele trei puncte de trecere a frontierei de nord a Libanului cu Siria, a declarat ministrul libanez al transporturilor Ali Hamieh pentru Reuters.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.