Netanyahu a ieșit din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, relatează Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.
Netanyahu a transmis pe reţeaua X că "tocmai a părăsit spitalul Hadassah Ein Kerem", aflat la Ierusalim, biroul său precizând că premierul în vârstă de 75 de ani se simte bine.
Acesta a fost operat duminică după ce a fost diagnosticat cu o „infecţie a tractului urinar din cauza unei hiperplazii benigne a prostatei", potrivit echipei sale.
Netanyahu le-a mulţumit în mesaj cetăţenilor israelieni pentru „rugăciunile, încurajările şi sprijinul" ce i-au fost transmise.
Marţi, premierul a părăsit pentru câteva ore spitalul pentru a asista la o şedinţă crucială a parlamentului dedicată votului bugetului naţional, la mai puţin de 48 de ore după operaţie.
În martie anul trecut, Benjamin Netanyahu a fost operat de hernie, după ce în iulie 2023 i s-a implantat un stimulator cardiac.