Austria ar putea debloca curând aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen. "Vedem că aceste eforturi dau roade"

Austria ar putea debloca curând aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen. "Vedem că aceste eforturi dau road
📅 2024-11-22

Întâlnirea de lucru, organizată de preşedinţia ungară a Consiliului Uniunii Europene (UE), se va concentra pe progresele înregistrate de Bucureşti şi Sofia în controlul frontierelor şi reducerea imigraţiei ilegale.

"Vedem că aceste eforturi dau roade", a declarat joi ministrul de interne austriac, conservatorul Gerhard Karner, agenţiei de presă APA.

România şi Bulgaria au aderat parţial la spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor şi a mărfurilor doar pe calea aerului şi pe mare, la 31 martie 2024, aminteşte EFE.

Deşi Comisia Europeană şi Parlamentul European dau asigurări de ani de zile că Bulgaria şi România, membre ale UE din 2007, sunt pregătite pentru integrarea deplină în Schengen, ridicarea controalelor la frontierele terestre nu a fost posibilă din cauza veto-ului impus de Austria.

Guvernul de la Viena a susţinut de-a lungul timpului că măsurile luate de România şi Bulgaria de reducere a imigraţiei ilegale din ţări terţe erau insuficiente şi a cerut eforturi suplimentare.

Potrivit EFE, mai multe mass-media austriece au relatat că guvernul austriac în exerciţiu, condus de conservatorul Karl Nehammer, este pe cale să renunţe la blocaj. Şi, în acest sens, reuniunea de vineri, la care vor participa miniştrii de interne Sandor Pinter (Ungaria), Gerhard Karner (Austria), Atanas Ilkov (Bulgaria) şi Cătălin Predoiu (România), precum şi comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, este una crucială.

"Ne-am atins obiectivul, respectiv crearea unor premise bune pentru discuţia de la Budapesta", a declarat miercuri Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat al MAI, relatând că a abordat această problemă într-o discuţie în sistem de videoconferinţă cu Pinter.

"Este de aşteptat ca întâlnirea să se încheie cu semnarea unei declaraţii comune", a declarat premierul bulgar Dimităr Glavcev, citat joi de agenţia de presă BTA.

Oficialul bulgar a nuanţat că acest document nu echivalează cu decizia finală privind aderarea deplină la Schengen, dar ar trebui să reprezinte o recunoaştere a "contribuţiei Bulgariei la protecţia frontierelor externe ale UE".

"De data aceasta există semne şi speranţe că toate obstacolele din calea intrării Bulgariei şi României în spaţiul Schengen pe cale terestră vor fi înlăturate", a declarat europarlamentarul bulgar Andrei Kovacev pentru BTA de la Strasbourg.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Austria ar putea debloca curând aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen. "Vedem că aceste eforturi dau roade"

Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, scrie agenția EFE. Miniştrii de Interne ai celor trei ţări se întâlnesc, vineri, la Budapesta.

Cod roșu de viscol foarte puternic în șapte județe. Regiunile din România deja afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara.

Cum a reușit un bărbat din Arad să obțină mii de euro de la două femei cunoscute pe Facebook

Un bărbat din Arad a obținut mii de euro de la două femei cunoscute pe Facebook, după ce a pretins că are probleme personale. Una dintre ele a fost șantajată cu fotografii intime, fiind obligată să-i trimită 4.000 de euro.  

Imagini sfâșietoare postate de soția lui Bruce Willis pe internet. Actorul este de nerecunoscut | VIDEO

Bruce Willis, actorul îndrăgit de milioane de fani, continuă să înfrunte provocările aduse de boala cu care se confruntă.  

Primele sticle de vin Beaujolais din producția 2024 au fost destupate în Franța. De ce este faimos în întreaga lume

Primele sticle de Beaujolais din noua producție au fost destupate joi - o tradiție respectată cu sfințenie. Iar încântarea a fost mare.  

Putin, amenințări directe către UK și SUA: „Dacă este necesar, vom alege ținte pentru distrugere”. Rachetele, de neoprit

Vladimir Putin a amenințat țările care au livrat rachete continentale Ucrainei că ar putea să se trezească cu bombe rusești peste facilitățile militare.

Nu pare aceeași persoană! Lindsay Lohan, transformare uluitoare: și-a ascuns pistruii și și-a schimbat total fizionomia

La 38 de ani, Lindsay Lohan arată mai bine ca niciodată. Vedeta rebelă de la începutul anilor 2000 s-a transformat total, atât din punct de vedere fizic, cât și comportamental.

Sportivii din NFL și NBA sunt vizați de crime organizate. Locuințele lor au fost jefuite în timpul meciurilor

NFL a transmis miercuri o alertă de securitate echipelor şi sindicatului jucătorilor cu privire la infractori organizaţi care vizează casele sportivilor profesionişti.  

Horoscop lunar cu Neti Sandu - 22 noiembrie - 21 decembrie 2024. Se anunță noi începuturi și schimbări pe plan financiar

Neti Sandu și Andreea Marinescu au făcut o radiografie a zodiacului pentru perioada 22 noiembrie - 21 decembrie 2024 și informații prețioase despre influențele astrologice care ne vor ghida în această perioadă.  

Fost comandant al armatei ucrainene: „Al Treilea Război Mondial a început oficial”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, consideră că, odată cu implicarea directă a aliaților ai Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, se poate considera că al Treilea Război Mondial a început.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.