Acord de încetare a focului în Liban: Iranul salută "oprirea agresiunii" israeliene

Acord de încetare a focului în Liban: Iranul salută "oprirea agresiunii" israeliene
📅 2024-11-27

Iranul "salută anunţul încetării agresiunii regimului sionist împotriva Libanului", a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghai, făcând referire la statul Israel, căruia Teheranul nu îi recunoaşte existenţa.

Teheranul "sprijină ferm guvernul, naţiunea şi rezistenţa libaneze", a adăugat oficialul iranian, cerând comunităţii internaţionale "să facă presiuni" asupra Israelului pentru a pune capăt războiului din Fâşia Gaza.

Iranul a făcut din sprijinul pentru cauza palestiniană unul dintre pilonii politicii sale externe, de la apariţia Republicii Islamice în 1979.

Războiul din Liban a lovit dur mişcarea Hezbollah, al cărei lider Hassan Nasrallah a fost ucis în septembrie în urma unei lovituri israeliene la Beirut. Numeroşi membri importanţi ai grupării apropiate de Iran au fost, de asemenea, ucişi.

Intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului între Israel şi Hezbollah a lăsat însă o urmă de îndoială în rândul iranienilor.

"Sper că (armistiţiul) va dura. Dar nu cred, pentru că ei (israelienii) caută în principiu războiul", a declarat pentru AFP Mostafa, un student în vârstă de 22 de ani din Teheran.

Armistiţiul din Liban va permite Israelului "să se concentreze pe ameninţarea iraniană", a declarat marţi premierul israelian Benjamin Netanyahu, fără a detalia.

Ziarele, tipărite înainte de începerea oficială a încetării focului în zorii zilei de miercuri, au salutat evenimentul.

Este o "recunoaştere a înfrângerii" pentru Netanyahu, titrează cotidianul conservator Javan, menţionând că premierul israelian a promis "eliminarea totală" a Hezbollah.

"Rachetele Hezbollah şi-au făcut treaba", scrie Kayhan, un alt ziar conservator al cărui redactor-şef este numit personal de liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei.

"Netanyahu este obligat să accepte încetarea focului după ce a suferit lovituri majore din partea Hezbollah", a declarat marţi seara la televiziunea de stat un oficial al Ministerului de Externe, Mojtaba Ferdosipour.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Rezultate alegeri parlamentare 2024. Cifre oficiale sunt transmise de BEC în timp real

Românii își aleg parlamentarii pentru următorii 4 ani, chiar de Ziua Națională. Rezultatele alegerilor parlamentare din 2024 sunt publicate în timp real de Biroul Electoral Central și pot fi văzute pe stirileprotv.ro.  

Traian Băsescu: ”Suntem în fața unei crize de credibilitate a României. Decizia este efectiv în mâna românilor. Votați!”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, trage un semnal de alarmă în privința alegerilor care vor avea loc în România în perioada următoare, subliniind faptul că scrutinele din 1 și 8 decembrie sunt extrem de importante pentru țara noastră. 

Trei case din Tulcea, distruse într-un incendiu pornit de la un coș de fum. Avertismentul pompierilor

A fost panică în Tulcea, unde trei case au luat foc după ce acoperișul uneia dintre ele s-a aprins. Pentru că imobilele sunt foarte aproape unul de celălalt, vâlvătaia s-a extins extrem de repede.

(P) Mango+Bloom: Povestea din spatele covoarelor marocane care cuceresc România

Mihai Marinescu, fondatorul brandului Mango+Bloom, ne poartă într-o călătorie de poveste spre inima Munților Atlas, unde tradiția și măiestria întâlnesc designul modern.

Tânărul care și-a ucis mama după o ceartă a fost arestat. Și-a recunoscut fapta

A fost arestat preventiv fiul femeii din județul Cluj ucise în locuință. Tânărul în vârstă de 22 de ani este principalul suspect în acest caz de omor.

Guvernul a majorat salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Care e suma și când are loc, efectiv, creșterea

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va creşte de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. Majorarea se va produce de la 1 ianuarie 2025, pe baza unei hotărâri aprobate miercuri de Guvern.

Individ prins pe aeroport cu o pijama de vacă îmbibată în metamfetamină. Toate hainele erau îmbibate în soluție stupefiantă

Un individ a fost arestat pe aeroportul din Los Angeles pentru trafic de droguri. Inedită este modalitatea prin care le transporta: o pijama în formă de vacă și alte haine îmbibate în metamfetamină.

Românii pot călători în SUA fără vize, din 2025. Care sunt condițiile în programul Visa Waiver

SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61%.

(P) Cum îți afectează dieta starea de spirit

De multe ori, când te simți obosit, lipsit de vlagă și fără energie dai vina pe stres, lipsa somnului sau pe vremea mohorâtă.

O armă fabricată în Ucraina a fost retrasă rapid de pe front. Soldații au sesizat o „activare anormală” în timpul luptelor

Ministerul ucrainean al Apărării a retras săptămâna aceasta proiectile de artilerie de 120 mm, invocând defecte ale unui lot de muniție livrat recent.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.